Liviu Dragnea: ”Dacă vom ajunge la concluzia că e bine pentru țară suspendarea președintelui, nu o să am nicio ezitare”
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în următoarele două zile, PSD și ALDE vor lua o decizie cu privire la ce vor face în legătură cu refuzul șefului statului de a desemna premierul propus de cele două formațiuni – Sevil Shhaideh -, iar dacă vor ajunge la concluzia că este bine pentru țară suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis, nu o să aibă nicio ezitare.
„Am vorbit cu domnul Tăriceanu, cu domnul Constantin, cu o parte dintre colegii mei din partid și mâine, sau cel mai târziu poimâine, probabil că până mâine seară, o să trebuiască să luăm o decizie. Parafrazându-l pe cel care a vorbit la ora 12,00, vreau să cumpănesc foarte bine, dar de data asta nu să cumpănesc între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce e bine și rău pentru România. Nu va fi o decizie ușoară. Nici nu are rost să ne ascundem după deget, este o avalanșă de mesaje pe care le-am primit în ultimele ore de la oameni care se simt jigniți, au folosit și alte cuvinte, și care cu fermitate cer suspendarea președintelui. Nu este o decizie foarte ușoară. Dacă în urma acestei analize pe care o vom face rapid vom ajunge la concluzia că pentru țară e bine să îl suspendăm pe președinte, nu o să am nicio ezitare. De asemenea, ne gândim serios la posibilitatea constituirii unei comisii, care este prevăzută de proceduri, care să analizeze rapid, că poate noi suntem nervoși și nu suntem specialiști, dacă gestul președintelui este constituțional sau neconstituțional, așa cum spune deja decizia Curții Constituționale”, a explicat Dragnea, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că președintele Klaus Iohannis nu vrea „sub nicio formă” să respecte votul din 11 decembrie și că acesta este speriat de posibilitatea ca programul de guvernare al PSD să fie pus în practică, iar românii să înceapă să trăiască mai bine.
Dragnea a spus că nu are nicio garanție că o altă propunere pentru funcția de premier, pe care ar face-o, ar fi aprobată de șeful statului.
„O altă propunere este foarte posibil să fie târâtă prin presă și prezentată ca un agent KGB sau mai știu ce alt serviciu, sau nu semi-terorist, ci terorist de-a binelea, sau coruptul corupților. Am ascultat ce a spus domnul Tăriceanu și anume discuția de marți, după alegeri, când nu se vorbea de niciun candidat din partea PSD, și din start a spus (Klaus Iohannis — n.r.) că nu vrea să dea guvernul PSD, că nu îl interesează votul din 11 decembrie și că este pregătit pentru război total cu PSD. Ce garanții am avea noi că trimitem o altă propunere și nu va fi tăvălită prin nu știu ce site-uri, că a făcut nu știu ce când era mic. De asta trebuie să ne gândim foarte bine, pentru că iresponsabilității prezentate astăzi la ora 12,00 vreau să opunem responsabilitatea noastră. Trebuie să ne gândim bine dacă acceptăm această invitație, dacă îi facem acest cadou. În opinia mea, președintele vrea suspendare și vrea suspendare pentru că se gândește, după părerea mea greșit, că se poate reinventa. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă aruncăm țara în această criză politică. Acum, sigur că putem lua o decizie la o emoție negativă destul de ridicată, dar vreau să cumpănim foarte bine. (…) Exclud posibilitatea să ne aruncăm cu capul în gard acum, să aruncăm țara în criză pur și simplu hormonal”, a declarat liderul PSD.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii