Ministerul Culturii: ”Recunoaşterea Roşiei Montane pe lista UNESCO depinde de asumarea dosarului la nivel de premier, în timpul scurt rămas până la numirea noului Guvern”
Dosarul pentru înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO trebuie asumat de prim-ministrul Dacian Cioloş, potrivit ministrului Culturii, Corina Şuteu, care și-a exprimat îngrijorarea că dacă depunerea documentului nu va fi realizată cu asumarea actualului Guvern, şansele scad considerabil pentru ca acest demers să mai fie finalizat în următoarea guvernare.
Corina Șuteu: „Îmi exprim îngrijorarea profundă că dacă depunerea dosarului Roșia Montană la UNESCO nu se va face acum, cu asumarea actualului Guvern, șansele scad major ca acest lucru să se mai întâmple în următoarea guvernare. Consider că asumarea dosarului Roșia Montană în UNESCO este o responsabilitate pe care o avem față de comunitatea locală, față de așteptările societății civile, față de comunitatea științifică națională și internațională care s-a implicat în realizarea acestui demers.”
Reprezentanţii Ministerului Culturii au transmis că instituţia a pregătit ”cel mai solid dosar de până acum” al României la UNESCO – ”Peisajul cultural minier de la Roşia Montană”, sub coordonarea Ministrului Culturii Corina Şuteu. Documentul a fost înmânat Delegaţiei României la UNESCO de la Paris pe 9 decembrie 2016, la doar 11 luni după înscrierea Roşiei Montane pe Lista Indicativă UNESCO.
Ministerul Culturii a mai arătat că asumarea dosarului de către Dacian Cioloş este ultimul pas de care mai depinde înscrierea sa oficială pe agenda UNESCO şi recunoaşterea internaţională a Roşiei Montane ca sit unic în lume.
”Ministerul Culturii rămâne consecvent celor întreprinse în acest mandat în ceea ce priveşte Roşia Montană: situl din Munţii Apuseni, unic în lume, trebuie recunoscut la nivel internaţional şi protejat. Din perspectiva Ministerului Culturii nu există niciun argument ştiinţific sau legat de conservarea patrimoniului care să blocheze depunerea oficială a acestui dosar”, a mai arătat Ministerul Culturii.
Reprezentanţii istituţiei au mai transmis că protejarea patrimoniului de la Roşia Montană garantează viitorul dezvoltării zonei şi este o obligaţie în raport cu legislaţia românească şi cu tratatele internaţionale pe care şi le-a asumat România, iar orice amânare sau evitare a îndeplinirii acestor obligaţii este împotriva interesului naţional.
”Patrimoniul de la Roşia Montană este o resursă inestimabilă, inclusiv din punct de vedere economic. Protejarea lui garantează viitorul dezvoltării zonei şi este o obligaţie în raport cu legislaţia românească şi cu tratatele internaţionale pe care ţara noastră şi le-a asumat. Orice amânare sau evitare a îndeplinirii acestor obligaţii este, credem, împotriva interesului naţional. Şansa pe care o are acum Roşia Montană se situează într-o fereastră restrânsă de oportunitate.
Neasumarea dosarului la nivel de premier în timpul scurt rămas până la numirea noului Guvern aruncă recunoaşterea Roşiei Montane pe lista UNESCO într-un orizont incert”, a arătat Ministerul Culturii.
Calendarul dosarului Roșia Montană în UNESCO
1 Februarie 2017: Termen limită de depunere a dosarului la UNESCO – Centrul Patrimoniului Mondial
Februarie – August 2017: Evaluare tehnică a dosarului (desk review)
Septembrie 2017: Vizită de evaluare pe teren a peisajului cultural nominalizat
Iulie 2018: Analiză în Comitetul Patrimoniului Mondial și decizie privind înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Angajări la stat: Casele de Pensii suplimentează cu 1.000 de posturi schemele de personal
Angajări la stat: Casele de Pensii suplimentează cu 1.000 de posturi schemele de personal Potrivit hotărârii HG nr.118/ 2012 modificată miercuri de Guvernul României, a fost aprobat statutul Casei Naționale de Pensii Publice, în scopul implementării serviciilor electronice avansate pentru sistemul național de pensii, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public. Citește și: Cum se […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 21 de ore
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci