FOTO: Regiunea Centru, printre primele din România care are un Consorțiu Regional de Inovare. Seminar de constituire, la Alba Iulia
Regiunea Centru și-a propus să devină una dintre cele mai atractive din România, pentru domeniul cercetării și al inovării. Miercuri, 14 decembrie, la Alba Iulia, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat seminarul de constituire a Consorțiului Regional de Inovare (CRI Centru), unul dintre evenimentele regionale majore, prin implicațiile pe care le va avea asupra direcției de dezvoltare a Regiunii.
Consorțiul constituit la Alba Iulia include reprezentanți ai peste 40 de instituții și organizații și se dorește a fi o platformă de colaborare participativă între principalii actori regionali cu rol in dezvoltare, respectiv autoritățile publice locale, universitățile și institutele de cercetare, dar și reprezentanți ai antreprenorilor și clusterelor. La Alba Iulia, aproape 60 de persoane au dezbătut misiunea CRI, de a contribui la dezvoltarea unei economii regionale bazate pe cunoaștere, prin facilitarea valorificării sinergiilor regionale în domeniul Cercetare – Dezvoltare – Inovare (CDI) și prin întărirea legăturii dintre sectorul CDI și antreprenoriat.
Necesitatea constituirii unui asemenea for consultativ derivă din importanța îmbunătățirii activității de cercetare și transferarea rezultatelor acesteia către practică. Concret, este obligatorie conștientizarea distanței existente în acest moment între cercetare și antreprenoriat. De prea puține ori rezultatele cercetării își găsesc drum spre inițiative antreprenoriale și se transformă rareori în afaceri care generează plus-valoare în regiune. De asemenea, pentru antreprenori, asumarea riscurilor comerciale și financiare, asociate cercetării și inovării este peste puterile lor, iar aceste riscuri pot fi drastic diminuate prin acces la laboratoare, facilități de testare sau de demonstrare, care sunt deja, sau pot fi disponibile în Regiunea Centru, în Romania sau în întreaga Uniune Europeană, și la care accesul este deschis prin intermediul Pieței Unice.
În cadrul evenimentului de constituire a CRI Centru s-a votat Regulamentul acestui for regional, dar s-a stabilit și faptul ca lista membrilor să rămână deschisă, astfel existând posibilitatea implicării mai multor organizații în această activitate. Desigur, eventualii noi membri ai CRI Centru vor fi validați de Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, în cursul anului 2017. Dezbaterile au vizat și detalierea strategiei naționale de dezvoltare inteligentă, ținând cont de specificul regional evidențiat în cadrul Strategiei de Specializare inteligentă a Regiunii Centru. Acest document de planificare este acum valorificat prin crearea CRI Centru, ca urmare a elaborării Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă (Concept Note). Acest document de planificare a fost definitivat și dezbătut de CDR Centru în cursul lunii trecute, înainte stabilirii componenței CRI Centru.
Pe viitor, principala preocupare a membrilor CRI Centru va fi dezvoltarea și implementarea Strategiei regionale de Specializare Inteligentă, document de planificare prin care Regiunea noastră este printre primele din România care se alătură altor regiuni europene în demersul de valorificare intensivă a resurselor de cunoaștere, inclusiv a infrastructurii de cercetare-dezvoltare (laboratoare, centre de testare, centre și institute de cercetare) pentru creșterea mediului antreprenorial, precum și de orientare a resurselor de investiții către domeniul cercetării în acele domenii care au cea mai mare capacitate de creștere. Astfel este posibilă creșterea investițiilor în domeniile deficitare. Este important de menționat faptul că participanții la întâlnirea de constituire a CRI Centru au discutat și despre modul de implementare a prevederilor cuprinse în documentul Concept Note regional,deoarece în acest fel se va concretiza activitatea de planificare a dezvoltării, prin pregătirea implementării de proiecte finanțabile în cadrul Axei prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic din Programul Operațional Regional 2014-2020.
[nggallery id=3154]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii