UPDATE/ FOTO| Accident rutier la Șard: Coliziune între două autoturisme. Șoferii, un tânăr de 20 de ani din Meteș și un bărbat de 45 de ani din Alba Iulia au ajuns la spital
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă în jurul prânzului, în localitatea Șard. Potrivit IPJ Alba, au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune. În urma impactului, două persoane au fost rănite ușor.
La fața locului se desfășoară cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
UPDATE: ”P.N., în vârstă de 58 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism Opel, pe str. Zlatnei din Șard, după o depășire neregulamentară într-o curbă la dreapta a intrat pe contrasens de unde venea regulamentar un alt Opel, condus de C.A., de 45 de ani, din Alba Iulia. Pentru a evita impactul, cel de-al doilea șofer a efectuat o manevră în urma căreia a intrat și el pe contrasens, lovind frontal un autoturism Ford, condus de J.A.I, în vârstă de 20 de ani, din Meteș. În urma impactului, șoferii mașinilor care au intrat în coliziune au suferit răni ușoare. Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean Alba pentru evaluarea stării de sănătate și tratament adecvat”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
FOTO: facebook
[nggallery id=3138]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii