(P) Alegerile pe care le facem ne definesc viitorul. Alegeţi PMP!
Sunt Clement Negruţ, deputatul dumneavoastră. Vreau să vă transmit pe această cale că pot să vă reprezint în continuare în Parlament aşa cum am făcut-o până acum, cu cinste, demnitate şi curaj.
Tot ceea ce am întreprins în calitatea mea de deputat a fost cu gândul la dumneavoastră, cei care m-aţi trimis acolo şi vă spuneam că nu vă va fi ruşine cu mine. Iar acest gând mi-a călăuzit paşii. Vreau să ştiţi că am fost unul dintre cei mai activi parlamentari şi am încercat, atât cât am putut şi cât mi-au permis alţii, să fiu alături de comunităţile care m-au votat, de la Sebeş la Blaj, de la Gârbova la Valea Lungă, de la Mihalţ la Roşia de Secaş, de la Doştat la Cenade, de la Bucerdea la Şpring, de la Crăciunel la Câlnic, de la Cut la Cergău.
Însă de acum înainte îi voi reprezenta cu cinste şi cu demnitate pe TOŢI CETĂŢENII JUDEŢULUI ALBA şi voi lupta pentru ca viaţa lor să cunoască o îmbunătăţire semnificativă. Din nefericire, drumul meu diferă faţă de drumul ales de cei care vă conduc destinele în administraţia locală. Nu am putut să fiu alături de cei pe care până nu demult vă ceream să nu-i votaţi, nu aşa ştiu eu să fac politică, eu am ales să rămân fidel principiilor mele de demnitate şi loialitate. Eu înţeleg să rămân alături de dumneavoastră şi vreau să aveţi încredere în mine, cel care a pus umărul la dezvoltarea comunităţii dumneavoastră, pornind de la ocolitoarea Sebeşului, modernizarea şi construirea de cămine culturale, săli de sport, spitale, biserici şi multe alte lucruri pe care cu siguranţă dumneavoastră le ştiţi. Nu am votat tăieri de salarii, nu am votat salvarea corupţilor în Parlament, am făcut ceea ce trebuie să facă un parlamentar responsabil. Lupta mea de acum este dusă alături de oameni tineri şi dornici de a mişca lucrurile în ţara aceasta. Partidul Mişcarea Populară are un program clar de guvernare şi soluţiile cele mai potrivite pentru problemele cu care se confruntă la ora actuală România.
Obiectivele noastre principale sunt: SĂNĂTATEA, EDUCAŢIA, PROTECŢIA MEDIULUI, DEZVOLTAREA ECONOMICĂ, AGRICULTURA, STOPAREA CORUPŢIEI şi mai ales RESPECTAREA ALEGERILOR FĂCUTE DE ROMÂNI. Românii au spus că vor reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Noi ne vom lupta pentru respectarea acestui lucru! Programul nostru de guvernare îi are în vedere pe toţi românii şi nu lasă loc inechităţilor sociale. Pentru noi fiecare român este important, fie că e copil sau adult, fie că e tânăr sau vârstnic, fie că e bărbat sau femeie. Toţi suntem o naţiune unită şi această unitate e sfântă! Sunt un luptător. Niciodată nu am câştigat o „bătălie” electorală fără luptă şi sunt sigur că şi acum vom fi împreună şi vom învinge.
Pe 11 decembrie votaţi omul care v-a trecut pragul de atâtea ori şi alături de care aţi trecut prin necazuri şi bucurii.
Votaţi Clement Negruţ deputat, cel care a fost şi va rămâne alături de dumneavoastră.
Deputat Clement NEGRUŢ, preşedinte PMP Alba
Publicat de SC Unirea Pres SRL la comanda PMP Alba; Cod mandatar financiar PMP Alba 11160002
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii