Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Pentru a atrage fonduri europene, la Sebeș se constituie un Grup de Acțiune Locală

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

sebes-panoramicMunicipiul Sebeş are în vedere rezolvarea problemelor comunităţilor marginalizate prin utilizarea noului instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020: Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC). Este vorba de combaterea sărăciei şi excluziunii sociale de la nivel urban şi stimularea implicării comunităţilor în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local şi implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).

Noul instrument de dezvoltare teritorială vizează gestionarea măsurilor de către comunitate prin Grupuri de Acţiune Locală, formate din reprezentanţi ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public şi privat, pentru a face paşi importanţi spre dezvoltarea comunităţilor marginalizate într-un mod mai concret, mai durabil şi mai favorabil incluziunii.

În acest sens, la Sebeş, este în curs de constituire un Grup de Acţiune Locală (denumit simbolic GAL) care va reuni, alături de autoritatea publică locală, pe toţi cei interesaţi de rezolvarea problemelor comunităţilor marginalizate (fie că este vorba de organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, societăţi comerciale sau persoane fizice).

dorin-nistor-tricolor”Grupul de Acţiune Locală va elabora o Strategie de Dezvoltare Locală prin care se vor stabili priorităţile de investiţii pentru care vom solicita finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană. Invităm toate organizaţiile şi persoanele implicate şi active să participe la constituirea GAL Sebeş, astfel încât să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru rezolvarea unor probleme stringente ale zonelor defavorizate din municipiu”, a spus primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor.

În perioada de programare 2014-2020, la nivelul oraşelor şi municipiilor cu populaţie de peste 20.000 de locuitori, prin DLRC se propune o abordare integrată în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile marginalizate, prin corelarea şi asigurarea complementarităţii între investiţiile în infrastructură de tip FEDR (finanţate prin Programul Operaţional Regional – POR) şi măsurile de tip FSE (finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman – POCU).

Prin Programul Operaţional Regional (Axa Prioritară 9) se vor finanţa: investiţiile în infrastructura de locuire; investiţiile în infrastructura de sănătate, servicii sociale; investiţiile în infrastructura de educaţie; investiţiile în amenajări ale spaţiului urban degradat al comunităţii defavorizate; crearea/ reabilitarea/ modernizarea spaţiilor publice urbane.

Prin Programul Operaţional Capital Uman (Obiective Specifice 5.1) se vor finanţa măsurile integrate destinate comunităţii marginalizate vizate de Strategia de Dezvoltare Locală, în domeniile: educaţiei; ocupării şi participării pe piaţa muncii; dezvoltării şi furnizării de servicii sociale, medicale şi medico-sociale; asistenţei sociale şi combaterii discriminării sau segregării.

După constituirea Grupului de Acţiune Locală şi elaborarea studiului de referinţă în vederea identificării teritoriului de intervenţie, va avea loc mobilizarea, facilitarea şi consultarea comunităţilor urbane marginalizate vizate. Ulterior, se va trece la elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală şi a listei indicative de intervenţii prin care Grupul de Acţiune Locală consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei. Strategia va fi depusă pentru finanţare din fonduri europene. Estimăm că valoarea totală a investiţiilor se va ridica la aproximativ 7 milioane de Euro” , a precizat primarul  Municipiului Sebeş, Dorin Nistor.

Comunicat Primăria Municipiului Sebeș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea