FOTO: ”Crama Vrancea” – un nou magazin de vinuri, vrac și îmbuteliate, deschis în Alba Iulia. Prețuri pornind de la 6 lei
Un nou magazin de vinuri a fost deschis, luni, în municipiul Alba Iulia. Este vorba despre ”Crama Vrancea”, aflată pe strada Vasile Goldiș din oraș, care scoate ”la raft” o gamă de vinuri albe, roșii și roze, seci, demiseci și demidulci, atât la vrac, cât și îmbuteliate, la prețuri accesibile pentru orice client.
”Vinurile provin din două podgorii, podgoria Blajului, a Târnavelor, și podgoria Odobeștilor, din zona Vrancei. Avem vinuri seci, în special cel provenit din struguri de Fetească Albă, vinuri demiseci, cum ar fi Sauvignon Blanc, și Riesling de Blaj. La vinurile demidulci, avem un Merlot – vin roșu și un Muscat Ottonel. De la Blaj, o să mai aducem în viitor și Traminer, dar și alte vinuri demidulci. De asemenea, dorim să aprovizionăm magazinul și cu vinuri de la Gârbova, iar de la Miniș, din zona Aradului, vrem să aducem o Fetească Neagră. Noi avem vinuri de soi pure, dar le vindem ca vinuri de masă”, a declarat Ioan Bele, patronul ”Cramei Vrancea”.
”Feteasca Albă, cel puțin acesta de Blaj, are cam 80 % soi pur. Este un vin din 2014, un galben auriu, sau aur lichid cum îi putem spune și are un gust și o aromă de flori de câmp”, a completat Maria Jurcă, inginer oenolog, prezentă la inaugurarea magazinului.
Potrivit lui Ioan Bele, prețurile nu sunt ridicate și sunt accesibile pentru orice client. ” Vinul este vândut la peturi de 2 și 5 litri, iar prețurile pornesc de la 6 lei pentru vinul alb, demisec, și 7 lei pentru vinuri de soi, unde vom scrie deasupra din ce soi provin. Cel mai mare preț va fi 8 lei, pentru un vin roșu de soi”, a precizat acesta.
Vinurile „Cramei Vrancea” sunt păstrate în ”cisterne” din oțel – inox alimentar, anume făcute pentru a se păstra lichide alimentare, aduse din Slovenia. Așa după cum ne-a declarat patronul, vinul poate fi vândut și în cantități mari, pentru diferite evenimente, cum ar fi nunți, botezuri, etc.”Avem deja o comandă de la o firmă pentru Crăciun, de 200 de butelii cu dedicație pentru salariați”, a spus Ioan Bele.
Tot în ”Crama Vrancea”, se regăsesc la vânzare și șampanii, vechi de câțiva ani.
În cadrul inaugurării de luni, 21 noiembrie, a avut loc și o slujbă de sfințire a magazinului.
[nggallery id=3021]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi