Procurorul general Augustin Lazăr vrea să lanseze un nou concept – ”justiție verde”, ca soluție împotriva defrișărilor ilegale
Procurorul general al României, albaiulianul Augustin Lazăr, a declarat, luni, că infracţiunile contra mediului reprezintă o prioritate pentru Ministerul Public, precizând că se doreşte lansarea unui nou concept – „justiţie verde”, care presupune, printre altele, realizarea unei reţele de magistraţi specializaţi.
„Este, de fapt, o prioritate de câtva timp, eu am anunţat-o şi prin proiectul de activitate pe care l-am prezentat la CSM în aprilie anul acesta. Infracţiunile contra mediului reprezintă o importantă prioritate a Ministerului Public, iar conferinţa ce va fi organizată mâine (marţi – n.r.) va fi susţinută de Ministerul Public împreună cu Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, vor participa colegi procurori generali de la toate Curţile de Apel din ţară şi reprezentanţii mai multor ministere, printre care şi Ministerul Mediului”, a precizat Lazăr, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit acestuia, conceptul de „justiţie verde” presupune crearea unei reţele de magistraţi specializaţi în acest domeniu.
„Noi trebuie să discutăm concluziile care au rezultat din activitatea unui grup de lucru care a studiat modul şi eficacitatea pe care a demonstrat-o organul judiciar în a apăra mediul şi am dori să lansăm un nou concept de justiţie verde care presupune specializarea unor magistraţi în acest domeniu, realizarea unei reţele de magistraţi specializaţi, ofiţeri de poliţie judiciară specializaţi, experţi în domeniu şi, de asemenea, să se efectueze în continuare cercetări ştiinţifice pentru a vedea care sunt instrumentele juridice cela mai eficace pentru a clarifica problematica apărării mediului”, a explicat Augustin Lazăr.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române va organiza, marţi, la Bucureşti, conferinţa naţională cu participare internaţională cu tema „Apărarea mediului şi a fondului forestier prin dreptul penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Potrivit sursei citate, pe baza analizelor teoretice de specialitate şi a evaluărilor practice în domeniu, manifestarea îşi propune să realizeze o radiografie a infracţionalităţii de mediu şi forestiere, să identifice inadecvările şi deficienţele răspunsului penal şi să propună soluţii concrete şi fezabile la problemele existente.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană