ANCOM: Contractele cu firmele de telefonie mobilă se schimbă. Clienții ar putea beneficia de o perioadă de probă
„Ne gândim ca de anul viitor să avem o perioadă de probă în contractele de servicii care nu implică terminale, să avem o perioadă în care să poţi să renunţi fără penalităţi, pentru că avem destul de multe reclamaţii în care utilizatorii din România ne spun că nu au acoperire de la operatorul mobil în locaţia unde stau”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.
Potrivit lui Marinescu, dezvoltarea telecom trebuie făcută în România la preţuri mici: „Acum preţurile sunt şi mici şi mari. Sunt cele mai mici preţuri din Europa. Pe de altă parte, dacă ne uităm la cât cheltuieşte o familie de români pe telecom lunar, mergem spre 5%, iar ca proporţie nu mai sunt chiar aşa mici”.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului