Petre Paul – scriitor la 12 ani!
Vineri, 9 decembrie 2011, la Şcoala generală nr. 7 „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a avut loc un eveniment editorial. Evenimentul, în sine, nu ar avea nimic excepţional, dacă nu ar fi vorba despre lansarea unui volum al cărui autor este… elev la această şcoală. Este vorba despre Petre Paul, elev în clasa a V-a, deci are abia 12 ani. Lansarea a avut loc într-o sală de curs, în prezenţa colegilor scriitorului (în devenire) şi a unor invitaţi importanţi precum Cornel Sandu, inspectorul general şcolar al IŞJ Alba, profesori şi părinţi. Nu a lipsit, desigur, „autorul- autorului”, respectiv tatăl lui Petre, nimeni altul decât viceprimarul municipiului Alba Iulia, Voicu Paul. Volumul se intitulează „Un Oraş Zburător” şi este un SF-poliţist, cu pasaje „fantasy”, în genul celor ce fac deliciul tinerei generaţii (Norman Spinrad, AE Van Vogt, Isaac Asimov, George R Martin ş.a.) Greu de spus dacă tânărul a avut ca model pe vreunul dintre aceşti autori, dar în mod sigur Jules Verne şi Conan Doyle îi sunt cunoscuţi.
Au vorbit despre tânărul autor şi despre cartea lui directoarea şcolii, Rodica Marinescu, profesoara sa de limba română, Miruna Furdui, prof. Sabina Ciorogar (care a avut privilegiul de a citi manuscrisul), precum şi fosta sa învăţătoare şi doi dintre colegii săi. Impresionantă mi s-a părut opinia prof. Furdui despre tânărul autor: „este elevul pe care şi l-ar dori orice profesor”, recomandându-i-se acestuia să aibă grijă ce va face cu în viitor cu acest „dar pe cere i l-a dat D-zeu”, talentul, pentru a nu se pierde. Serios şi emoţionat totodată, Petre Paul a promis că va continua să scrie şi nu se va culca pe laurii succesului, ceea ce sperăm şi noi. Cu atât mai mult cu cât succesul prea de timpuriu poate deveni o povară grea în viitor. Noi i-l urăm în continuare, cu tot ceea ce implică el: consecvenţă, muncă asiduă şi lectură, multă lectură! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana