Ministerul Justiției pune în dezbatere publică proiectul de lege privind mecanismul de compensare a condițiilor de detenție necorespunzătoare
Ministerul Justiției (MJ) a anunțat, miercuri, că pune în dezbatere publică proiectul legislativ privind instituirea mecanismului compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă pentru condițiile de detenție necorespunzătoare din penitenciare.
„Având în vedere situația de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiției pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare și completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă”, se afirmă într-un comunicat transmis joi de către MJ.
Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, astfel: pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. În acest mod, măsura reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută, precizează sursa citată.
Această compensare se realizează în procedura liberării condiționate, toate condițiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului și de către instanță.
Propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris, în intervalul 3-13 noiembrie 2016, pe adresa Ministerului Justiției.
La data de 24 iulie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat o hotărâre semi-pilot împotriva României în cauza Iacov Stanciu împotriva României, prin care a constatat încălcarea articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție, respectiv că supraaglomerarea și condițiile necorespunzătoare de detenție reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România. Prin aceeași hotărâre, fără a impune însă un termen pentru remedierea situației, Curtea a considerat că este necesară instituirea unui recurs intern care să permită repararea efectivă a prejudiciilor suferite ca urmare a condițiilor inadecvate de detenție.
Potrivit sursei citate, Guvernul României a adoptat, în 27 aprilie 2016, Memorandumul pentru aprobarea calendarului de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune.
De asemenea, în 30 iunie, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au adoptat Planul de Acțiune Sectorial pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.
În perioada 26.07.2016 — 09.09.2016, Ministerul Justiției a declanșat un proces de informare și consultare publică privind situația sistemului penitenciar din România, urmând ca, în urma propriei analize, să adopte până la sfârșitul lunii noiembrie, a.c., un pachet de măsuri de reformă a sistemului penitenciar, se mai menționează în comunicatul MJ.
Sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii