Sâmbătă, la Ighiu, Performanţa – ACS Poli Timişoara 2 | ”Alb-negrii”, deplasare în Valea Domanului
Sâmbătă, 5 noiembrie, de Ziua Luminaţiei, în cadrul etapei a 10-a a Seriei a 4-a a Ligii a 2-a, două dintre reprezentantele judeţului au dueluri cu formaţii din Banat, formaţii imprevizibile, ce pot pune probleme. „Criză” este cuvântul de ordine în taberele „albanezelor”, una financiară pentru unirişti şi una de efectiv pentru Performanţa.
*Performanţa Ighiu – ACS Poli Timişoara 2 (sâmbătă, ora 14.00). Junii „alb-violeţi” n-au pierdut de trei partide şi sunt periculoşi pe terenuri străine, unde au acumulat 10 puncte. Ighienii au luat o gură de oxigen, după remiza din confruntarea orgoliilor de la Galda de Jos, însă problemele de efectiv devin apăsătoare. Cum Fetiţa şi Ov. Turuş sunt indisponibili, iar Cornea este suspendat, Performanţa Ighiu are 13 jucători mari şi laţi pentru această întâlnire! Astfel va fi titularizat Buda, iar pe banca de rezerve vor rămâne juniorii Mikloş şi Oţoiu! „Trebuie să învingem obligatoriu în faţa fanilor, deşi nu va fi o confruntare lejeră. Adversarii reprezintă o echipă tânără, dornică de afirmare şi ştim că asemenea partide au un grad sporit de dificultate”, a declarat Vasile Ursu. La precedenta evoluţie la Ighiu, Performanţa a pierdut, 0-1, cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic.
*CSM Şcolar Reşiţa – AFC Unirea 1924 Alba Iulia. „Alb-negrii” se chinuie, copleşiţi de gravele probleme financiare, în plus urmând să absenteze, din motive medicale şi „căpitanul” Selagea, în efectiv urmând a reveni Crăciunesc, dar va lipsi în continuare fundaşul N. Rus. „Întâlnim un adversar într-o formă foarte bună, dar mergem la Reşiţa să recuperăm punctele pierdute la Zlatna şi să perpetuăm invincibilitatea din jocurile externe”, a menţionat antrenorul Radu Andone. Nou-promovata din Valea Domanului este pe „cai mari”, cu 4 succese la rând şi accederea pe ultima treaptă a podiumului. Vizitatorii traversează o perioadă nefastă, pierd pe bandă rulantă pe teren propriu şi au strâns un singur punct în ultimele 3 întâlniri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii