Rămâi conectat

Politică Administrație

Senatorul PNL de Alba Alexandru Pereş solicită Guvernului finanţarea cu prioritate a realizării complexului balnear Băile Sărate de la Ocna Mureş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Senatorul PNL de Alba Alexandru Pereş solicită Guvernului finanţarea cu prioritate a realizării complexului balnear Băile Sărate de la Ocna Mureş

Declaraţie politică susţinută în Parlamentul României în data de 25 octombrie 2016

Alexandru PeresAnalizând Platforma „România 100”, am constatat cu plăcere că iniţiativa administraţiei locale Ocna Mureş de a fi reconstruit Complexul Balnear „Băile Sărate”, susţinută şi de autorităţile judeţene, rezonează perfect cu principiile enunţate de prim-ministrul Dacian Cioloş pentru o dezvoltare durabilă a localităţii, la capitolul „Implementarea strategiilor de Investiţii Teritoriale Integrate din fonduri europene şi buget naţional”.
Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş fac un efort deosebit în vederea contracarării efectelor negative resimţite la nivel local ca urmare a declinului industriei de după anii ’90, respectiv închiderea agenţilor economici mari din urbe, cum ar fi: UPSOM, Salina, Fermentarea tutunului, ş.a.m.d. De aceea, autorităţile locale şi judeţene cred cu tărie că proiectul de reconstruire a Complexului Balnear „Băile Sărate” ar reprezenta o alternativă binevenită în vederea asigurării unui echilibru economic al oraşului Ocna Mureş.

Citește și: SONDAJ: 10 partide s-au înscris, în Alba, pentru cursa alegerilor din 11 decembrie. Tu cu cine votezi? LISTELE cu toți candidații

Zona de influenţă a localităţii – şi implicit proiectul de investiţie „Băile Sărate” – înseamnă peste 50.000 de locuitori din trei judeţe: Alba, Cluj, Mureş! Astfel, s-ar oferi o şansă reală comunităţii să muncească în propria localitate, s-ar reda circuitului economic resurse naturale nelimitate de ape clorosodice, atât de căutate şi valorificate eficient în alte părţi ale lumii! În plus, ar creşte şi valoarea investiţiilor în infrastructura de transport zonală.

Prin toate aceste elemente, proiectul se încadrează perfect în „Strategia România Competitivă”, în „Strategia de Investiţii Teritoriale Integrate” şi completează „Pachetul anti-sărăcie”. De aceea, apreciez că Guvernul României, instituţie cu rol decizional privind oportunitatea alocărilor financiare în vederea realizării investiţiilor generatoare de echilibru economic local, ar putea să includă pe agenda sa, la capitolul priorităţi, şi finanţarea realizării Proiectului Complexul Balnear „Băile Sărate” din Ocna Mureş!

Alexandru PEREŞ,
senator PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP Administrația municipiului Alba Iulia a lansat, recent, licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziționarea de autoturisme electrice și autoturisme hibrid plug-in. Citește și: Nu au fost simple promisiuni electorale. Primăria Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea