Astăzi, la Zlatna, AFC Unirea 1924 Alba Iulia – Ripensia Timişoara | Sâmbătă, derby, la Sibiu, cu liderul, pentru Metalurgistul Cugir
Prima dintre conjudeţenele care evoluează în această rundă a eşalonului terţ, este AFC Unirea 1924 Alba Iulia, astăzi, la ora 15.00, la Zlatna, cu Ripensia Timişoara.
„Alb-negrii” continuă să se chinuie în sărăcie, lipsiţi de resurse financiare şi cu un viitor incert, dar nu abandonează. Fără N. Rus şi Lăsconi (accidentaţi), Crăciunesc (suspendat), uniriştii au în faţă un adversar tenace, „Ripi”, care nu a mai pierdut de 7 jocuri, din runda inaugurală a sezonului, şi este invincibil pe terenuri străine. De partea cealaltă, uniriştii sunt apăsaţi de un veritabil complex în postura de gazde, un unic punct (penultima “acasă”, în ierarhia seriei) şi trei eşecuri la rând, toate la Zlatna. „Întâlnim o echipă foarte bună, extrem de periculoasă în deplasare. Ne dorim foarte mult să spargem gheaţa şi să câştigăm întâiul joc pe teren propriu. Vreau atitudine, muncă şi concentrare maximă, pentru a ne atinge dezideratul”, a declarat Radu Andone. La precedenta descindere în Alba, pe „Cetate”, bănăţenii lui Steop au umilit Performanţa Ighiu, scor 4-1, în etapa a doua.
*AFC Hermannstadt – Metalurgistul Cugir (sâmbătă, ora 15.00).
Nou-promovata sibiană este cea mai bună formaţie a Ligii a 3-a, cu 25 de puncte cucerite din 27 posibile, în distribuţie regăsindu-se ex-uniriştii Dâlbea şi D. Tătar, respectiv foştii echipieri ai Cugirului, Cîrstean (golgheterul gazdelor) şi Necşulescu, alături de Piko, Medeșan sau Bratima, plus An. Moldovan (Mureşul Vinţu). Şapte victorii succesive are prima clasată, Hermannstadt, ajunsă lider după ce „roş-albaştrii” au răpus „viruşii verzi”. De partea cealaltă, echipa cugireană este istovită, la al 5-lea joc în două săptămâni, vine după confruntarea din Cupa României cu CSM Poli Iaşi şi bifează încă un examen major. “Va fi dificil să ne refacem rezervele fizice, dar mizez pe dorinţa şi caracterul băieţilor. Întâlnim formaţia de pe prima poziţie, ştim ce ne aşteaptă, însă ne propunem să jucăm la fel de bine ca şi împotriva fostului lider Sănătatea Cluj. Sunt convins că pe Hermannstadt nu o aşteaptă o confruntare facilă”, a declarat Călin Moldovan. Vizitatorii nu pot conta pe portarul Vlase, încercând să-i recupereze pe Vezan şi D. Popa, ultimul fiind o necesitate în privinţa acoperirii capitolului juniorilor. „Nu este avantaj nici pentru noi, nici pentru Sibiu, faptul că Necşulescu şi Cîrstean au activat la Cugir şi nu ne propunem măsuri speciale în ceea ce-i priveşte Noi trebuie să fim precauţi în privinţa tuturor adversarilor, să încercăm să le anihilăm punctele forte, de genul Dâlbea sau Tătar.”, a menţionat Călin Moldovan. Acest joc al orgoliilor pune capăt unei serii infernale pentru conjudeţeni, angrenaţi pe două fronturi, „vârful” fiind duelul cu CSM Poli Iaşi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan