Preţul carburanţilor s-ar putea schimba de la 1 ianuarie 2017. Cu cât se vor ieftini benzina și motorina, dacă scad accizele și nivelul TVA
De la 1 ianuarie 2017, dacă forţele politice nu vor opera vreo modificare, vor scădea şi accizele la carburanţi şi nivelul TVA. Astfel, România va urca puternic în clasamentul statelor europene cu cei mai ieftini carburanţi. Asta, dacă actualul Guvern nu va pune în practică intenţia de a taxa carburanţii ca să compenseze desfiinţarea timbrului de mediu.
În prezent, preţul mediu al benzinei este, în România, fără taxe (adică fără accize şi TVA) de 2,17 lei pe litru, iar al motorinei de 2,27 lei pe litru, potrivit datelor statistice din Oil Bulletin, serviciul de statistică al Comisiei Europene. După ce se aplică acciza actuală şi cota actuală de TVA de 20%, litrul de benzină ajunge, la pompă, 5,04 lei, iar cel de motorină 5 lei.
De la 1 ianuarie însă, taxele ar trebui să scadă, potrivit actualului Cod Fiscal, modificat anul trecut. Astfel, supraacciza de 7 eurocenţi pe litru ar urma să fie eliminată din acciza totală, iar cota de TVA urmează să scadă cu un punct procentual, de la 20%, la 19%.
Potrivit calculelor ECONOMICA.NET, dacă s-ar aplica noile taxe la actualul preţ al carburanţilor, fără taxe, ar rezulta un preţ al benzinei, la pompă, de 4,55 lei, iar motorina ar urma să coste 4,52 lei pe litru. Ar rezulta, aşadar, o ieftinire de aproximativ 50 de bani pe litru la benzină şi motorină.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii