ISU Alba scoate la concurs un post de subofițer operativ principal la Serviciul Prevenire. Cererile de înscriere se depun până în 31 octombrie. Condiții specifice
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba organizează concurs, în scopul încadrării funcţiei aferente unui post de subofiţer, prin încadrare directă din sursă externă. Este vorba despre un post de subofițer operativ principal, la Serviciul Prevenire. Pentru cei interesați, cererile de înscriere la concurs se depun până la data de 31 octombrie 2016.
Cerinţele specifice postului sunt:
– pregătirea de bază necesară: studii medii liceale cu diplomă de bacalaureat;
Titularii funcţiilor au următoarele atribuţii principale:
– execută controale de fond şi tematice pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile, precum şi activităţi de asistenţă tehnică de specialitate;
– constată şi sancţionează contravenţiile la actele normative din domeniul de competenţă
– soluţionează petiţii şi sesizări, conform prevederilor legale şi conform ordinelor primite
– întocmeşte şi reactualizează, conform ordinelor şi instrucţiunilor, evidenţele nominale şi statistice ale Serviciului Prevenire
Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii şi criterii specifice:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România
b) să cunoască limba română scris şi vorbit
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu
d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor / tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (Declaraţie model Anexa nr. 9), verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi
f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani
j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege
k) să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special
l) să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile
m) nu pot să se înscrie la concurs pentru a fi încadrate din sursă externă persoanele care au avut calitatea de poliţist/cadru militar, dacă:
– au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art.69 lit.c), h), i) şi k) din Legea nr.360/2002, cu modificările şi completările ulterioare
– au fost trecute în rezervă în condiţiile art.85 lit. d), i), j), k) şi ale art.87 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare
– prin încadrare ar dobândi grade militare mai mici decât cele avute în rezervă.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile stabilite, au depus cereri de înscriere şi ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.
Neîndeplinirea uneia/unora dintre cerinţe ori nerespectarea modalităţilor şi termenelor de depunere a cererilor de înscriere şi/sau a dosarelor de recrutare atrage respingerea participării la concurs.
ATENŢIE! Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul Anunţ.
Cererea de înscriere la concurs, un dosar plic, copia actului de identitate, declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare, consimţământul pentru solicitare extras de pe cazierul judiciar, declaraţia privind tatuajele şi declaraţia pe propria răspundere privind evaluarea psihologică în ultimele 6 luni, vor fi depuse personal de către cei interesaţi la structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba, în perioada 24.10 – 31.10.2016 (data înregistrării), în fiecare zi lucrătoare, între orele 09.00 – 15.00.
ATENŢIE! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poştă, prin orice alte mijloace sau de către altă persoană în afara candidatului. Nu vor fi luate în considerare cererile de înscriere transmise în orice altă modalitate decât personal, documentele urmând a fi restituite candidaţilor care procedează neregulamentar.
Dosarele de recrutare complete vor fi depuse personal de către cei interesaţi la structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al Judeţului Alba, str. A.I. Cuza, nr.10, Alba Iulia, până la data de 24.11.2016, în fiecare zi lucrătoare, între orele 09.00-15.00.
În conformitate cu prevederile art.31-39 şi ale Anexei nr.2 din Ordinul M.A.I. nr.665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, concursul se va desfăşura în perioada 24.10-02.12.2016.
Informaţii suplimentare despre organizarea concursului şi depunerea documentelor se pot obţine din pagina oficială de internet a unităţii www.isualba.ro şi la structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al Judeţului Alba, tel. 0258.810.411, interior 27007 sau 27119.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii