La Performanţa Ighiu continuă epurările, cu multiplu de 2: Fabian Himcinschi şi Făgărăşanu au spus „pa” divizionarei terţe!
La Performanţa Ighiu continuă nebunia, alţi doi jucători, Fabian Himcinschi şi Andrei Făgărăşanu plecând de la divizionara terţă, ce a ajuns acum la limită cu efectivul de jucători, ce numără numai 15 fotbalişti.
Starea de fapt existentă la echipa de Liga a 3-a îi determină pe jucătorii veniţi în vară şi prezentaţi drept achiziţii importante să părăsească echipa antrenată acum de Vasile Ursu. „Ne-am despărţit, a fost dorinţa lor. Poate este mai bine aşa pentru toată lumea, să reziliem înţelegerile. Am încercat să-l convingem pe Fabian, dar nu a mai vrut să continue”, a comentat preşedintele Gheorghe Dănilă.
*Fabian Himcinschi: „Vreau să mă liniştesc”
„Nu am mai avut tragere de inimă. Nu a fost ceva personal cu cineva, sau să mă deranjeze ceva anume. Cred că e cea mai bună decizie şi aşa e mai bine deocamdată. Sunt împăcat că am încercat să dau maximum pentru această echipă”, a comentat Fabian Himcinschi, golgheterul ighienilor, cu 4 reuşite.
*Andrei Făgărăşanu: „Doresc să-mi reziliez contractul”
„I-am anunţat pe conducători că nu mai doresc să continuăm, că nu mai vreau să vin la echipă, iar în cursul săptămânii o să semnăm documentele de reziliere a contractului„, a comentat Andrei Făgărăşanu, care se va prezenta la antrenamente, până la rezolvarea situaţiei.
Epurările continuă pe bandă rulantă, în grupuri a câte doi, Bold şi Mintaş, urmaţi de S. Szekely şi G. Toma, iar acum Fabian Himcinschi – fiul fostului antrenor principal şi mijlocaşul Marius Făgărăşanu, ajuns pe „lista neagră” de câteva săptămâni. După plecarea lui Adorian Himcinschi, nebunia s-a instaurat în rândul echipei de la Ighiu, cuprinsă de convulsii interne, declanşate în primul rând de salariile ridicate ale jucătorilor, raportat la randamentul din teren, în opinia şefilor.
În aceste condiţii, până la finalul turului, să nu fie nevoie de legitimări din rândul staff-ului tehnic şi administrativ, ca să folosim un spirit ironic, mai ales că Ov. Turuş şi Fetiţa sunt accidentaţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Ungheni – CS Universitar Alba Iulia 2-3 (0-0), în play-off-ul eșalonului terț!!! Studenții au dat lovitura
CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Ungheni, la primul joc după despărțirea de antrenorul Bruno Vienescu! Formația din Cetatea Marii Uniri au învins 3-2 (0-0), după un al doilea act de senzație, în care au revenit de la 0-1. Interimatul asigurat de Nicolae Ghișa a adus și prima victorie din play-off, după 4 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință