Rămâi conectat

Curier Județean

22-23 octombrie: Târg tradițional, la pensiunea ”Casa Bună” din comuna Gârbova. Produse de sezon la prețuri de producător și muzică populară

Alexandra Mates

Publicat

în

targ-traditional-casa-buna-garbovaÎn perioada 22-23 octombrie, comuna Gârbova din județul Alba va fi gazda unui târg tradițional, care își propune să susțină producătorii de produse tradiționale și micii fermieri din zonă.

Destinat tuturor celor care preferă preparatele bio, de casă, târgul se va desfășura cu începere de la ora 10.00, la pensiunea ”Casa Bună” din localitate, și va fi asezonat cu un spectacol de muzică populară.

Cei care vor fi prezenți, în acest weekend, la Târgul tradițional din comuna Gârbova, vor avea ocazia să-și achiziționeze bunătăți de sezon la prețuri de poducător: de la dulceață de casă, sirop, miere, brânză, vin, coniac, pălincă, și alte produse tradiționale, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, din cadrul târgului nu vor lipsi mâncărurile gătite, astfel vizitatorii vor ocazia să guste din preparatele specifice zonei. Aceștia vor fi întâmpinați la târg cu sarmale, ceaun de porc, dar și cu alte bunătăți, iar întreaga atmosferă va fi întreținută de interpreta de muzică populară Alina Secășan.

De asemenea, pentru cei care doresc să cunoască comuna Gârbova și istoria acesteia este pregătită o vizită la ”Turnul Slăninilor” din localitate, accesul în turn fiind din partea casei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică după-masa pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Citește și: INCENDIU în Alba Iulia, cu degajare de fum, de la o oală cu mâncare uitată pe foc Detasamentul de pompieri Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea