Profesorii universtari Ioan Aurel Pop şi Buzogany Desideriu – experții admiși de Curtea de Apel Alba Iulia să traducă testamentul episcopului Batthyani
Curtea de apel Alba Iulia a admis cererile Arhiepiscopiei Romano-Catolice și Bibliotecii Naţionale a Românei privind numirea în calitate de specialişti a profesor universitar dr. Ioan Aurel Pop şi profesor universitar dr. Buzogany Desideriu, în vederea traducerii testamentului episcopului Batthyani, din limba latină în limba română.
Cererile au fost admise la termenul de marți, 4 octombrie, al judecării dosarului retrocedării Bibliotecii Batthyaneum, după ce la termenul anterior, instanța le-a cerut părților implicate să propună specialiști care să asigure traducerea.
Reamintim că în dosarul înregistrat în data de 12 noiembrie 2015, la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia a contestat decizia Comisiei Speciale de Retrocedare din subordinea Guvernului României, de respingere a cererii privind retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum, pe motiv că nu s-a făcut dovada de proprietate asupra imobilului. De asemenea, în luna septembrie 2015 Comisia din cadrul Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților (ANRP) a respins ca neîntemeiată o altă cerere a Episcopiei Romano-Catolice din Alba Iulia – de retrocedare a manuscrisului Codex Aureus.
La termenul de judecată din 17 mai 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a obligat Biblioteca Națională a României, să depună la dosarul care vizează retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum copii certificate după actul de donație (testamentul contelui Batthyany) și inventarul bunurilor preluate de Statul Român de la Fundaţia Batthyaneum.
Următorul termen în dosar a fost fixat pe data de 25 octombrie 2016.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cei care consumă energie în mod responsabil vor fi recompensați. Ce se întâmplă cu compensarea facturilor la energie
Cei care consumă energie în mod responsabil vor fi recompensați. Ce se întâmplă cu compensarea facturilor la energie „Am avut o primă întâlnire informală cu un grup de lucru, cu furnizorii, cu distribuitorii, cu experţii din minister, cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energetic n.r). Bineînţeles că ne uităm şi trebuie să mergem […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești