FOTO: Prima zi de școală, cu emoții, revederi și mult entuziasm, la Colegiul ”HCC” din Alba Iulia. Cerbu: A fi azi elev la acest liceu este o cinste, dar și o responsabilitate!
Ca în fiecare an, prima zi de școală a fost întâmpinată cu emoții și mult entuziasm de către elevii celui mai prestigios liceu din municipiul Alba Iulia, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”.
Încă de la prima oră a dimineții, sute de elevi, îmbrăcați frumos, unii cu buchete de flori în mână, s-au strâns în curtea liceului pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an școlar. De departe, cei mai emoționați au fost bobocii, care au intrat astăzi pentru prima dată pe porțile instituției, curioși să-și cunoască noii colegi, profesorii, dar și liceul în care vor învăța în următorii patru ani, despre care se spune că sunt cei mai frumoși din viață.
Ceremonia destinată deschiderii noului an școlar a început în jurul orei 9.00, cu un scurt moment religios oficiat de către un preot, după care a luat cuvântul directorul instituției de învățământ Valeriu Cerbu.
Colegiul ”HCC” din Alba Iulia a avut de-a lungul timpului elevi cu rezultate foarte bune la olimpiade și examenele naționale, comportament exemplar în clase și activități remarcabile de voluntariat, iar directorul instituției a ținut să le reamintească elevilor că ”a fi astăzi elev la HCC este o cinste, dar și o responsabilitate”.
”Locul acesta în care învățați sau în care veți învăța este un lăcaș de prestigiu, pentru că de-a lungul timpului și-a câștigat un loc de frunte în învățământul județean și național. A fi azi elev la HCC este o cinste, dar și o responsabilitate. Cinstea de a fi printre cei mai buni, responsabilitatea de a fi la înălțimea exigențelor și a duce mai departe bunul renume al liceului. (…) Ca la fiecare început de an, vă întâmpinăm nu numai cu sălile de curs pregătite, dar și cu sufletele deschise, cu urări de bine, atât pentru elevii care ne calcă pentru prima dată pragul, dar în aceeași măsură și pentru cei care revin. Ne-am dori să tratați ca școala ca pe un drept și nu ca pe o obligație. Prin urmare, implicați-vă așa cum ați făcut și în anii precedenți în problemele școlii, căutați să fiți utili celor din jur și responsabili în tot ceea ce faceți. Fiți receptivi și deschiși, pentru că volumul de cunoștințe, atitudini, valori și sentimente, obținut în perioada aceasta îl veți purta cu voi de-a lungul întregii vieți. Dați dovada de toleranță, respect, responsabilitate(…)Veți învăța de la profesorii voștri multe lucruri esențiale pentru reușita în profesie, dar și pentru viață. Adresez tuturor celor de față succes și împliniri pe drumul cunoașterii, pentru că, pentru noi, educația este văzută ca primul și cel mai important demers în dezvoltarea durabilă„, a spus Valeriu Cerbu.
Un mesaj la început de an școlar a ținut să le transmită elevilor și Cornel Sandu, în calitate de profesor, consilier local al municipiului Alba Iulia și inspector școlar.
”Din partea Primăriei și a Consililul Local al municipiului Alba Iulia vă transmit că se fac toate eforturile pentru ca noi să ne desfășurăm activitatea în condiții bune în cadrul colegiului. Din punctul de vedere al Inspectoratului școlar, ne străduim să asigurăm, acolo unde e necesar, cadre didactice caificate, iar din punctul meu de vedere vă spun să învățați. Învățați atât pentru voi, cât și pentru părinții voștri. Rezultatele voastre, că sunt rele sau sunt bune, ne dau și nouă o stare de satisfacție sau insatisfacție….Fiecare an școlar e o treaptă spre drumul spre reușită al vostru, o treaptă mai mare sau mai mică, depinde de noi și de voi. Vă doresc succes în noul an școlar!„, a spus Cornel Sandu.
Ceremonia de deschidere a noului an școlar a continuat cu prezentarea profesorilor diriginți ai elevilor de clasa a IX-a. Totodată, directorul Valeriu Cerbu a pronunțat numele diriginților de la fiecare clasă, ei primind aplauze din partea elevilor. La final, în curtea școlii au rămas doar bobocii cu diriginții, ceilalți elevi intrând în sălile de clasă. (A.M.)
[nggallery id=2637]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan