SunShine la Roșia Montană, între 8-25 septembrie. Eveniment dedicat iubitorilor de natură, organizațiilor și activiștilor de mediu
Începând de ieri și până pe 25 septembrie, la Roșia Montană – ,,capitala conștiinței ecologice și civice a României, punctul zero al iubirii de viață și uniunii oamenilor într-o viziune comună și activă” – se desfășoară SunShine, un eveniment complex cu o tematică variată care își propune prin acțiunile și proiectele ce vor deriva din el să îi confere o continuitate pe termen lung. Locația exactă a acestuia este pe platoul de la Țarina, un sat din comună, unde mulți ani la rând s-a organizat Fân Fest – acest eveniment nemaifiind organizat în acest an.
SunShine este un omagiu adus vieții și o strigare către toți cei ce vor să o onoreze. Cuvintele cheie ale evenimentului SunShine sunt dragoste față de natură, comuniune între oameni, creație, comunicare, cunoaștere, muzica electronică & acustică, artă, frumusețe, bucurie și armonie.” au menționat organizatorii – cei de la www.theshininearth.com. Ei au mai adăugat faptul că acest eveniment public este un spațiu deschis și o invitație adresată:
– iubitorilor de natură, organizațiilor și activiștilor de mediu ce desfășoară acțiuni ce gravitează în jurul protejării biodiversității și a mediului înconjurător;
– celor care iubesc Roșia Montană și vor să se implice în dezvoltarea durabilă a acestei comune celebre;
– căutătorilor spirituali și celor ce au o abordare holistică asupra vieții ce sunt “dornici” de noi experiențe care să le lărgească conștiința și percepția realității sau au ferma intenție ca alături de alții să se implice activ în ancorarea de energii înalte pentru înălțarea vibrațională a Pământului și în manifestarea unei lumi a com-uniunii, armoniei și abundenței;
– artiștilor și meșterilor ce împodobesc și înfrumusețează existența prin dăruirea și creativitatea lor;
– iubitorilor de muzică si dans care au respect față de natură și semeni;
– ctitorilor de comunități autosustenabile/armonice și curajoșilor ce vor să pășească pe acest drum sau să se alăture unor comunități deja existente;
– iubitorilor satelor montane și a tradițiilor specifice lor.
Săptămâna 8-15 septembrie este mai degrabă dedicată unor activități pragmatice ce privesc comunitatea din Roșia Montană: construirea unei sere îngropate care să ofere legume pe timp de iarnă, organizarea de cursuri meșteșugărești, de recunoaștere și valorificare a florei spontane, ecologizări etc.
Marea parte a evenimentelor SunShine va începe pe 15 septembrie, iar weekendurile 16-18 și 23-25 vor avea o mare afluență de artiști și participanți. Atunci se vor deschide și scenele pentru muzică.
Organizatorii au menționat faptul că programul SunShine este în continuă structurare și completare, dar vor exista diferite tipuri de activități: muzică și vibrații sonore, evenimente spirituale, de ecosofie, ecologie și permacultură, prezentări de proiecte, filme, workshop-uri și ateliere. De asemenea vor exista activități recreative: drumeții, tras cu arcul, ateliere de dans, concerte de liniște, trasee cu bicicleta etc.
Cazarea participanților se face la cort, în campinguri special amenajate în jurul platoului Țarinei și la pensiuni sau case dedicate turismului rural din Roșia Montană.
,,SunShine este de asemenea o chemare către toți cei care nu au pășit niciodată pe aceste meleaguri, să îndrăznească să pornească într-un “pelerinaj” pentru a înțelege magia acestor locuri și a simți miracolul ce s-a născut din tumult, tensiune și îndrăzneala de a spune NU unui crime de proporții și un etern DA vieții. Roșia Montană e capitala conștiinței ecologice și civice a României, punctul zero al iubirii de viață și uniunii oamenilor într-o viziune comună și activă și vă invităm să-i cunoașteți farmecul și povestea și să-i onorați destinul uniunii noastre intru bucurie și creativitate. Iar dacă există un loc al întâlnirii forțelor creative, proactive, inovative, iubitoare din astă țară care să își dea mâna în a deschide drumuri noi de expresie la nivel social, acest loc este Roșia Montană.” mai precizează organizatorii pe pagina de internet, alte amânunte găsindu-se și pe pagina de Facebook a evenimentului.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana