Rămâi conectat

Sport

Performanţa Ighiu, după remiza de la Lugoj şi înaintea duelului cu Ripensia | Adorian Himcinschi: „Şi dacă întâlneam CNS Cetate Deva, era la fel de dificil”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia - Performanta Ighiu 24Performanţa Ighiu a remizat în Banat, la Lugoj, în prima etapă a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, graţie dublei atacantului Fabian Himcinschi, fiul antrenorului principal Adorian Himcinschi.

Gruparea din Alba are acum parte de un nou duel cu o formaţie din Vest, după ce ţintarul iniţial a fost modificat prin retragerea Mureşului Vinţu, astfel că în loc de CNS Cetate Deva, ighienii vor juca în etapa a doua cu Ripensia Timişoara. „Din punctul meu de vedere am câştigat un punct la Lugoj, nu am pierdut două, după o confruntare foarte echilibrată, pe muchie de cuţit”, a precizat Adorian Himcinschi fost coleg la LPS Banatul, dar în generaţii diferite, cu Remus Steop, omologul său de pe banca tehnică a Ripensiei, dar şi adversar pe terenul de joc, cu Orlando Trandu (secundul timişorenilor), în duelurile CFR Timişoara – UM Timişoara. „Ripensia este o contracandidată anunţată la promovare. Ştim că şi-au exprimat dorinţa de a promova, dar noi ne dorim trei puncte în clasament. Nu ne sperie însă adversarul, depinde numai de noi dacă învingem. Şi dacă întâlneam CNS Cetate Deva era acelaşi lucru pentru noi, ne aşteptau meciuri la fel de dificile cu ambele formaţii”, a explicat Adorian Himcinschi.

*Gazonul de pe „Cetate” intră în reparaţii, case noi pentru Performanţa şi Unirea

Jocul are loc sâmbătă, pe „Cetate”, iar apoi gazonul arenei albaiuliene va intra în reparaţii (licitaţia fiind câştigată de o firmă din Bistra), lucru care va afecta programul celor două divizionare terţe ce susţin aici meciurile considerate pe teren propriu. Astfel AFC Unirea Alba Iulia va juca la Zlatna (primul meci fiind derby-ul judeţean cu Industria Galda de Jos, din etapa a 3-a, vineri, 16 septembrie), iar Performanţa Ighiu are de ales între Galda de Jos, Sîntimbru şi Zlatna.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale! Surpriză pentru tinerii fotbaliști de la Star Pro Optimum Alba Iulia, care au avut parte de o bucurie imensă având-l alături la petrecerea de final de an pe Nicolae Stancium căpitanul echipei României. “Sfârșit de an” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea