Fostă capitală de judeţ peste 200 de ani, Aiudul – un oraş mai vechi decât Bucureştiul!
Scurtă conversaţie cu o tânără doctoriţă care lucrează în Aiud
La Spitalul Municipal Aiud, structurat pe multe secţii şi cabinete de policlinică, într-o gamă diversificată de specialităţi, mare parte din numărul medicilor specialişti o formează navetiştii de Cluj. Naveta Cluj – Aiud şi retur de circa 70 km e relativ comodă, având la ore convenabile suficiente mijloace auto şi feroviare de transport civilizat. Întrebând o domnişoară medic specialist cu ce mijloc de transport face naveta, conversaţia a început să se înfiripe după cum urmează:
-Folosesc de regulă mijloacele rutiere, căci nici nu ştiu dacă Aiudul are gară CFR.
– Are, stimată domnişoară doctor, răspund eu prompt, cam băţos, parcă lezat în amoru-mi propriu de aiudean. Gara din Aiud s-a construit în 1871. În aceeaşi perioadă în care s-a edificat şi Gara de Nord din Bucureşti.
– I-auzi… se miră tânăra domniţă.
– Probabil că nici despre Aiud nu cunoaşteţi prea multe, pe care îl parcurgeţi zilnic ca pe o banală traversare neinteresantă.
– Recunosc doar că auzisem de Aiud ca fiind un loc în care se afla şi încă mai funcţionează o mare închisoare, puşcărie cum i se mai zice. Şi căreia în batjocură i se spune „universitatea aiudeană”.
– Afirmaţi, deci, că Aiudul vă este cunoscut numai prin existenţa puşcăriei, care, din păcate, e arhimediatizată în aceste vremuri postdecembriste. E o apreciere simplistă şi nedreaptă, jignitoare chiar. Până şi poetul Radu Gyr, care a fost deţinut în acest penitenciar, şi-a îngustat mental orizontul Aiudului atunci când a scris poezia intitulată „Blestem Aiudului”. Ce vină avem noi, aiudenii, ca oraşul nostru să fie blestemat pentru faptul că în perimetrul topografic împărăteasa Imperiului Habsburgic, Maria Tereza, a hotărât să înfiinţeze una dintre multele puşcării amplasate în zona Munţilor Apuseni, cu scopul de-a înăbuşi revoltele românilor afectaţi de nedreptăţile sociale, de nerecunoaşterea identităţii naţionale la acelaşi nivel cu cel al ungurilor, saşilor, secuilor, „Unio trium nationum”, cum statua Diploma Leopoldină? Mediatizarea atrocităţilor din penitenciarele româneşti este şi nedreaptă, din moment ce se referă doar la perioada „comunistă”. E adevărat că numai din acea perioadă, confiscată ca nume, se mai găsesc supravieţuitori care pot alimenta cu informaţii, mai mult sau mai puţin obiective, inclusiv prin existenţa unor documente audiovizuale.
S-a pus eticheta de „puşcării comuniste”, dar nu se aminteşte că ele au fost mai înainte puşcării imperiale, regale, burghezo-moşiereşti, în care foştii deţinuţi de atunci au suferit aceleaşi vitregii, că doar n-or fi fost deţinuţi în condiţiile de astăzi. Ceea ce v-am spus până acum a fost un mic recurs, punctual, la istoria Aiudului.
– Trebuie să-mi iau notiţe?
– Nu, nu e cazul. Prin cele ce le veţi afla de la mine nu doresc să vă încarc memoria, care are deja prea multă „încărcare”. Aş vrea doar să vă determin a vă schimba percepţia asupra acestui oraş, vechi de peste 700 de ani.
– Cââât? Şapte sute de ani? întrebă mirată doctoriţa atât de tânără şi frumoasă.
– Mult peste. Mai precis, în 1293, deci acum 723 de ani, numai ca atestare documentară, căci altfel, din punct de vedere arheologic, teritoriile actualului Aiud, fără a avea pe atunci acest nume, au fost populate permanent sau temporar, în urmă cu… ţineţi-vă bine, 6.000 de ani. Aiudul se află printre cele mai vechi oraşe din România. Bucureştiul, de exemplu, anul trecut, în 2015, şi-a sărbătorit atestarea documentară de 555 de ani, deci cu 168 de ani mai târziu decât Aiudul, iar din punct de vedere arheologic, nu s-a descoperit mai nimic reprezentativ. Circulă povestea că pe un teren prielnic păşunatului trăia ciobanul Bucur, de la care i s-ar trage numele de Bucureşti, dar aceasta e doar o legendă, neverificată. Despre denumirea Bucureştiului este scrisă o altă ipoteză document.
– Şi-atunci cum se face că Aiudul a rămas atât de mic, încât nici nu se poate compara cu Bucureştiul, faţă de care avea un avans atât de mare ca atestare documentară? –
Există o explicaţie logică, istorică, pentru această întrebare, dar mi-ar trebui prea mult timp de detaliere.
– Dar măcar vreun termen de comparaţie? insistă domniţa medic.
– Vă mulţumesc pentru această întrebare, căci mi-aţi ridicat mingea la fileu. Sigur că există. Iată un exemplu semnificativ ca o dovadă eclatantă. Prima universitate (pe atunci era denumirea de colegiu, ca şi astăzi prin lumea occidentală), deci prima instituţie de învăţământ superior din actuala Românie, s-a înfiinţat la Alba Iulia în 1622. În 1658 a fost devastată de către trupele cotropitoare turco-tătare, universitatea mutându-se la Cluj, doar pentru 4 ani, căci în 1662 principele Apafi a hotărât ca ea să se stabilească definitiv la Aiud. Ea se numeşte Colegiul „Bethlen Gabor”, purtând blazonul guvernatorului Transilvaniei, născut la Ilia, lângă Deva. Vreme de aproape două secole, Colegiul „Bethlen Gabor” din Aiud a fost singura instituţie de învăţământ superior din Ardeal (universitatea iezuită din Cluj, înfiinţată de Ştefan Bathory în 1581, se desfiinţase în 1603).
– Aştept termenul de comparaţie a Aiudului cu Bucureştiul, persistă cu interes sporit colega de conversaţie.
– Aveţi puţintică răbdare. Colegiul „Bethlen Gabor” din Aiud era structurat pe 4 facultăţi: Litere şi filosofie, Ştiinţele naturale, Teologie, Ştiinţe juridice. Şi-acuma, iată comparaţia cu Bucureştiul. În 1864 s-a înfiinţat prima universitate din Bucureşti (la 4 ani după cea de la Iaşi), a cărei structură de învăţământ era exact ca aceea a Colegiului „Bethlen Gabor” din Aiud, mai precis: Filosofie-litere, Drept şi Ştiinţe naturale. Fără teologie, căci învăţământul teologic românesc se practica în diferite lăcaşuri de cult, confesionale, mănăstireşti, deci fără grad universitar. Şi vă mai spun ceva comparativ, anume că în Aiud a funcţionat în mod separat de Colegiul „Bethlen Gabor” un Institut Regal de Inginerie Civilă, având clădire la intersecţia străzii ce merge spre Cluj cu cea care trece pe lângă penitenciar. Când treceţi cu autobuzul către Cluj, înainte de-a lua curba veţi putea observa pe dreapta clădirea frumoasă în care a funcţionat acel institut politehnic aiudean, unic şi el în Ardealul acelor vremuri. Căci politehnica din Cluj s-a înfiinţat abia în 1953 de către (culmea?) aiudeanul Alexandru Domşa, de pe strada Meseriaşilor, care a studiat la Colegiul „Bethlen Gabor”, apoi la Politehnica din Viena, ajungând profesor universitar şi rector al politehnicii clujene, de la înfiinţare şi până la ieşirea sa la pensie. Când veniţi dinspre Cluj la Aiud, în plin centrul oraşului aţi văzut desigur impunătoarea clădire pe două laturi perpendiculare aşezată în lungul a două străzi. În interiorul acestei clădiri se află un important Muzeu de Ştiinţe Naturale, cu un imens patrimoniu de exponate, comparabil în vechime şi importanţă ştiinţitifică (căci tot veni vorbe de comparaţie) cu Muzeul „Grigore Antipa” din Bucureşti, construit în forma de-acum în perioada 1906-1908. Ei, Muzeul de Ştiinţe Naturale din Aiud – Raritatum et rerum naturalium museum – e atestat din anul 1796, totalizând până astăzi un număr de peste 35.000 de exponate.
– Acum vă pun o altă întrebare, cred firească, zise tânăra doctoriţă: de ce s-a desfiinţat această primă instituţie de învăţământ superior, care din punct de vedere arhitectonic atrage atenţia şi trecătorilor de azi?
– Ar trebui să apelăm la Arhivele Statului, la tratatele de istorie veche şi contemporană. Totuşi, din multitudinea răspunsurilor istorice, vă amintesc doar de anii 1848-1849, finalizaţi cu pustiirea Aiudului prin incendiere, când oraşul Aiud a suferit imense pierderi cultural-administrative şi de vieţi omeneşti, drept pentru care capitala judeţului – comitatul Alba de Jos – s-a transferat temporar la Ocna Mureş. Aiudul a fost capitala de judeţ exact 213 ani (1716-1929). Atunci, Facultăţile de Litere, Teologie şi Știinţele naturii s-au mutat la Cluj, iar cea de Drept, la Târgu Mureş. Impunătoarea clădire academică aiudeană şi-a sistat lucrările la doar jumătate din proiect.
– Continuaţi, vă rog, doar sintetic, pentru că risc să pierd autobuzul.
– Aiudul şi-a pierdut statutul de oraş universitar. În timp de câteva decenii următoare ale acelor tragice evenimente, Aiudul a devenit un puternic centru industrial, având o întreprindere metalurgică-fanion pe ţară. Apropo, vă informez că această mare şi importantă clădire în care ne aflăm a fost edificată la iniţiativa şi solicitarea IMA, cu peste 8.000 de angajaţi, printr-un memoriu-document către conducerea României, cu finanţare din partea ministerului de resort. Şi pentru ca aprobările să poată surveni, proiectul avea titlul „Spital muncitoresc de întreprindere, cu 250 de paturi cuplat cu policlinică, pe un amplasament liber de sarcini al Primăriei Aiud”. Ca un detaliu semnificativ de implicare a aiudenilor în acest mare obiectiv, amintesc că într-o singură zi s-a săpat întreaga fundaţie a clădirii. Şi vă mai atrag atenţia asupra unui fapt aiudean. Numele lui Liviu Rebreanu se poate întâlni pe frontispiciul unor clădiri de cultură şi învăţământ, precum şi al unei străzi, dar mai ales pe afişele culturale ale Festivalului „Liviu Rebreanu”, desfăşurat anual sub auspiciile Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”. Poate că vă întrebaţi ce are Aiudul în comun cu marele prozator? Păi are, pentru că, dacă cineva vrea să cunoască în întregul ei viaţa marelui romancier, trebuie neapărat să zăbovească un timp de documentare şi pe la Aiud. Haideţi să vă conduc cu maşina mea până la staţia de autobuz. Care întâmplător se află chiar în faţa Şcolii „Ovidiu Hulea”. Ovidiu Hulea a fost soţul Liviei Rebreanu, una dintre surorile romancierului, omul care a înfiinţat primul liceu românesc din Aiud, al cărui director şi profesor a fost mulţi ani, având realizări scriitoriceşti remarcabile.
– Iată, la fix soseşte autobuzul meu. Vă mulţumesc pentru această convorbire.
– Sărut mâna şi călătorie plăcută vă doresc.
Oliviu SOCACIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii