COTAR: Asigurătorii și ASF vor să falimenteze firmele românești de transport. Prețul normal al polițelor RCA ar fi de 1.200 de euro pe an pentru un camion și 1.300 de lei pentru un taxi
Companiile multinaționale de asigurări și Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) doresc să falimenteze firmele autohtone de transport prin majorarea prețurilor RCA, se arată într-un comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), remis miercuri, 24 august.
„Asigurătorii, împreună cu ASF-ul aflat sub comanda dl. Mișu Negrițoiu, au declanșat în presă o nouă campanie de dezinformare a cetățenilor, pentru a încerca în mod lamentabil să justifice majorările de cost ale prețurilor RCA aplicate transportatorilor, taximetriștilor și celor 6 milioane de cetățeni care asistă neputincioși la această debandadă a prețurilor RCA, care cresc vertiginos, indiferent dacă sunt înregistrate sau nu daune”, se arată în comunicat.
Transportatorii susțin că, întrucât ASF refuză sistematic să comunice un preț de referință justificat pentru polițele RCA, COTAR a efectuat aceste calcule. Rezultatul arată că asigurătorii obțin profit decent la un cost al RCA-ului de 1.200 de euro pe an pentru un camion și 1.300 de lei pe an pentru un taxi.
Potrivit COTAR, prețul pentru un RCA în acest an a fost de 5.000 de euro pentru un camion și 3.600 de lei pentru un taxi.
„Ce se întâmplă cu diferența de la 1.200 euro la 5.000 de euro? (5.000 Euro = preț RCA/camion/an în 2016). Dar cu diferența de la 1.300 lei la 3.600 lei? (3600 lei = preț RCA la un taxi/an în 2016). Banii sunt scoși din România de către aceste multinaționale prin chirii supraevaluate, daune fictive, prețuri de transfer și contracte de consultanță supradimensionate. De ce nu au fost verificate aceste transferuri externe, deși a fost sesizat în mod oficial ANAF de 9 luni de zile? Firmele de transport românești sunt sugrumate de către acești geambași ai asigurărilor protejați de instituții românești care nu își apară cetățenii și capitalul autohton’, a declarant Vasile Ștefănescu, președinte COTAR, citat în comunicat.
„În prezent, România are 136.000 de autovehicule de transport marfă și 60.000 de taxiuri și peste 6 miloane auto persoane fizice, captive într-o piață RCA controlată de către firme străine care, cel mai probabil, doresc să falimenteze această industrie cu capital românesc, pentru a putea deschide calea firmelor de transport străine”, mai spun reprezentanții Confederației.
Tot ei susțin că, atunci când vine vorba de plata daunelor, firmele de asigurări întârzie în mod sistematic și ilegal 85% din despăgubirile achitate sau achită doar parțial, în 90% din cazuri.
„Ne întrebăm cum este posibil că reprezentanțele auto străine care operează în România să aibă tarife de manoperă de 4 ori mai mari decât unitățile service independente, iar firmele de asigurări să achite aceste costuri fără niciun fel de problemă?”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanții COTAR avertizează Guvernul și Parlamentul că ar putea să se confrunte cu mișcări de protest fără precedent, din cauza nemulțumirii generale care va fi generată de majorarea prețurilor RCA.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului