Sâmbătă, la Sâncel debutează o nouă ediție a Fesivalului AFRODA Alba
Comuna Sâncel va fi sâmbătă și duminică, gazda celei de-a XII-a ediții a Festivalului AFRODA Alba, eveniment la care sunt invitate să ia parte cele 11 localități membre ale asociației: Radesti, Santimbru, Sasciori, Pianul de jos, Rosia de Secas, Cergau, Cenade, Sugag, Ciugudul de Jos, Spring, respectiv comuna organizatoare.
Manifestarea incepe sambata, printr-un campionat de fotbal intre echipele comunelor participante, competitie in cadrul careia se vor acorda premii celor mai bune participante. In cea de-a doua zi, intre orele 16.00 – 22.00 are loc festivalul propriuzis in cadrul caruia vor fi amenajate corturi unde reprezentantantii localitatilor vor prezenta expozitii de legume, produse traditionale si obiecte artizanale executate de mesteri populari din fiecare comuna. Seara va fi marcata de un program artistic sustinut de ansamblurile folclorice din fiecare localitate, iar la final va avea loc un foc de tabara si o dicoteca in aer liber.
,,Toate editiile de pana acum au fost o reusita, de aceea credem ca si actuala editie va fi un succes. Ca de fiecare data, ne-am bucurat de sprijinul presedintei Asociatiei AFRODA Alba, doamna Rodica Parau si a Consiliului Judetean(organizatori ai evenimentului)”, ne-a declarat Ioan Maier din Radesti, membru in Consiliul de Administratie AFRODA Alba. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore
22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan