VIDEO| Autostrada Orăștie – Sibiu: Tronsonul demolat de pe Lotul 3 nu va fi deschis mai repede de doi ani
Redeschiderea circulației publice pe tronsonul de autostradă A1 Orăștie – Sibiu Lot 3 în condiții de siguranță este tehnic imposibilă în mai puțin de doi ani și orice forțare a redeschiderii traficului pe actualele soluții tehnice înseamnă iresponsabilite la cel mai înalt nivel, respectiv punerea în pericol cu bună-știință a vieții celor care vor circula pe respectivul tronson de autostradă, afirmă Mihai Alexandru Crăciun într-o postare amplă, pe forumul ”Construim România”.
Textul include fotografii de la fața locului, și este intitulat ”A1 Orăștie-Sibiu Lot 3, autostrada Meșterului Manole”. Construit ”pe pământuri mișcătoare, cu versanți de deblee care curg spre axul drumului” lotul 3 nu poate fi numit autostradă, spune autorul.
”Pentru a fi sigură în exploatare A1 Orăștie – Sibiu Lot 3 are nevoie de soluții tehnice radical diferite, pornite însă de la acceptarea realității că stratul de suport pur și simplu nu ține autostrada. Iar în aceste situații, dacă nu luăm în considerare schimbarea traseului autostrăzii, singura soluție este construcția de sisteme de sprijin care să fie așezate pe stânca de sub argila nisipoasă îmbibată cu apă”, crede Crăciun.
La nici 328 de zile de la închiderea tronsonului nu există încă o expertiză tehnică asupra autostrăzii, iar licitația pentru realizarea unei astfel de expertize este de abia în desfășurare. La licitație a fost depusă o singură ofertă din partea asocierii Elite Consulting – Errevia -Pro Iter Priogeto.
”Știm că avem o autostradă prost construită și știm că nu știm ce este greșit la ea, dar planificăm să redeschidem traficul. Ceva este nepermis de în neregulă în această situație și am sperat că (…) problemele serioase, precum cele ale autostrăzii A1 din zona Aciliu, vor fi abordate profesionist și cu responsabilitate. Constatăm însă cu mare amărăciune că ne-am înșelat și că CNADNR și Ministerul Transporturilor continuă să fie animate de aceeași abordare politicianistă, heirupistă și iresponsabilă a problemelor grave din transporturile naționale”, afirmă Crăciun.
Sursa: digi24.ro
Foto/ Video: construim-romania.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
USR a câștigat alegerile în Alba Iulia, Ostașul, clasat pe locul 5, cel mai umilitor rezultat din istoria PNL
USR a câștigat alegerile în Alba Iulia, Ostașul, clasat pe locul 5, cel mai umilitor rezultat din istoria PNL La nivelul județului Alba, la alegerile prezidențiale din acest an au participat 156.780 de votanți, prezența la vot fiind de 51,78% la închiderea urnelor. În Municipiul Alba Iulia au votat 33.287 de persoane. Citește și: Elena […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918