Cupru Min SA Abrud are un nou Consiliu de Aministrație, selectat de Ministerul Economiei. Cine sunt cei cinci noi manageri privați
Luni, 18 iulie, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Cupru Min SA a ales cinci noi membri în Consiliul de Administraţie al companiei, în baza ordonanţei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. Este vorba despre Radu-Claudiu Roşca, Radu-Călin Coşarcă, Romeo Jantea, Dumitru-Remus Vulpescu şi Gheorghe Chindriş.
Numirea candidaţilor s-a făcut la propunerea acţionarului, statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Procedura de selecţie a fost realizată de către Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în lunile martie – iunie 2016. În perioada următoare, după acceptarea expresă a mandatului de către noii administratori, se vor derula procedurile legale de înregistrare la Registrul Comerţului şi de semnare a contractului de mandat de către administratorii aleşi.
Experţii în recrutare au centralizat un număr total de 53 de dosare de aplicaţie (în medie 11 per poziţie vacantă) aparţinând unor candidaţi cu experienţă, pregătire şi competenţe diferite.
Prioritizarea competenţelor căutate la candidaţi s-a realizat folosindu-se instrumentul Transearch Orxestra Method, care ajută la identificarea elementelor de cultură organizaţională, leadership, echipă şi performanţă, oferind astfel o perspectivă unică şi complexă asupra profilului candidatului căutat.
Ținând cont de obiectivele principale ale Cupru Min, creşterea capacităţilor de producţie, precum şi consolidarea poziţiei de piaţă actuală, s-a concluzionat că experienţa unui profesionist în domeniul economic şi financiar, a unuia în domeniul audit, a unuia în domeniul corporate & marketing, a unuia în domeniul juridic, precum şi a unuia în domeniul tehnic şi operaţional sunt necesare în cadrul Consiliului de Administraţie nou format.
În urma interviurilor cu fiecare dintre candidaţii participanţi la procedura de recrutare, cele două societăţi de recrutare au selectat un număr total de 22 candidaţi, alegând, în final, cinci candidaţi, care au fost propuşi pentru poziţia de administrator în Consiliul de Administraţie al societăţii.
Cei cinci noi membri ai Consiliului de Administrație al Societății Cupru Min S.A. sunt:
Radu-Claudiu Roşca are peste 10 ani experienţă profesională în domeniul audit şi managementul riscului, deţinând funcţii de conducere precum director audit Group BT la Banca Transilvania din Cluj Napoca, membru al Consiliului de Administraţie la Depozitarul Central, senior auditor intern la Aegon Pensii, membru al Comitetului de audit la BT leasing şi deţine o experienţă solidă pe piaţa de capital şi în investment banking.
Radu-Călin Coşarcă are peste 25 de ani experienţă profesională, fiind în prezent director comunicare la Enel România. Timp de cinci ani a fost director Relaţii Externe la Enel România. De asemenea, a deţinut funcţia de vicepreşedinte la companiile Synergy şi Media On şi funcţia de TV Manager la mai multe posturi de televiziune.
Romeo Jantea are peste 30 de ani de experienţă profesională în domeniul economic şi financiar, dintre care peste 19 ani în poziţii de top management. Este consultant în management şi formator, cu experienţă în managementul mediului de afaceri şi dezvoltare de afaceri. Timp de patru ani a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general la BCR Asigurări. De asemenea, a deţinut funcţia de vicepreşedinte directorat şi director general adjunct Uniqa Asigurări.
Dumitru-Remus Vulpescu are peste 20 de ani de experienţă profesională, dintre care peste 14 ani în domeniul juridic. A ocupat poziţii de director general executiv la Vulcan Bucureşti, membru în Consiliul de Supraveghere CNTEE Transelectrica SA, membru în Consiliul de Administraţie la SNTGN Transgaz SA. Are experienţă şi în dezvoltarea şi implementarea de strategii de dezvoltare şi restructurare.
Gheorghe Chindriş are peste 34 de ani de experienţă profesională în industria minieră, fiind expert în probleme de mediu şi în asistenţă tehnică pentru închideri de mine şi reabilitare ecologică. Cunoaşte foarte bine domeniul minier, parcurgând toate etapele profesionale în domeniu, de la poziţii de miner în subteran până la funcţii de director general la Minvest Deva, general manager la Mineral Mining SA. A coordonat echipe numeroase având expertiză în restructurare şi în negocierile cu sindicatele. Are, de asemenea, şi experienţă de lucru internaţională, lucrând opt ani în Statele Unite al Americii. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii