Sistemul sanitar din România înregistrează pierderi între 680 și 900 de milioane de euro în fiecare an
Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a afirmat, joi, în cadrul unei întâlniri cu managerii de spitale din Alba, că sistemul sanitar din România raportează pierderi între 680 și 900 de milioane de euro în fiecare an.
”Legat de resursele financiare. Eu întotdeauna spun că în sănătate sunt foarte mulţi bani. Dar atâta timp cât, culmea, dumneavoastră nu sunteţi lăsaţi, şi ştiu ce spun, să fiţi manageri din cauza construcţiei proaste a sistemului sanitar românesc, niciodată nu o să putem să spunem că într-adevăr suntem manageri si putem să conducem spitalele din România. Sunt cifre oficiale la nivelul Comisiei Europene. La acest moment, România raportează între 680 şi 900 de milioane de euro, anual, pierderi în sistemul sanitar. Imaginaţi-vă ce am putea face, ce ați putea face dumneavoastră ca manageri, cu aceste resurse”, a declarat Marius Sepi.
Prim-vicepreședintele Sanitas a afirmat că s-a săturat ca ”întreg corpul medical să fie blamat în totalitate” precizând că există ”persoane care nu fac cinste”, însă România are cadre medicale foarte bine cotate atât în țară, cât și în străinătate.
Referitor la pacienți, Sepi a declarat că ei trebuie să înțeleagă că nu este o soluție să meargă la spital ”cu capsa pusă”.
”Dacă mergem pe o chestie mai mult populistă de a discuta doar despre pacienți, părerea mea, intrăm într-un cerc vicios și consider că trebuie să punem pe același palier și pacientul și salariatul. Şi salariatul trebuie să înţeleagă că trebuie să dea pacientului ceea ce a învăţat în şcoală şi nu să îşi bată joc de pacient, dar şi pacientul trebuie să înţeleagă că nu pleacă cu capsa pusă pe spital, pe doctori, pe asistentul medical și infirmieri, cu tot felul de idei preconcepute, care culmea, ajută, pe unii dintre colegii noștri să facă lucruri de care nu suntem foarte bucuroși, nu suntem confortabili. Dar să blamăm și să asistăm în continuare neputincioși la blamarea în totalitate a corpului medical este inacceptabil și acest lucru duce la o delăsare, dacă vreți, în tot ce înseamnă calitatea serviciilor”, a afirmat Sepi.
Prim-vicepreședintele Sanitas a adăugat că, potrivit unor sondaje, corpul medical reclamă în primul rând că și-a pierdut demnitatea de a fi profesionist.
”Noi am făcut niște sondaje și să știți că primul lucru pe care-l reclamă corpul medical nu este salarizarea. Primul lucru pe care ei îl reclamă este că și-au pierdut demnitatea de a fi profesionist în sistemul sanitar (…) După care vine partea de dotare, după care vine partea de salarizare, apoi lipsa de viziune”, a mai spus acesta.
Marius Sepi a participat, la Alba Iulia, la o întâlnire prilejuită de începerea noilor mandate ale aleșilor locali din Alba, care a fost convocată de Consiliul Județean. La ea au luat parte, pe lângă manageri de spitale și reprezentați ai primăriilor care administrează spitalele, reprezentanți ai CAS Alba, cât și directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii