Informare METEO: Caniculă, disconfort termic accentuat și instabilitate atmosferică în toată țara, până sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de caniculă, disconfort termic accentuat și instabilitate atmosferică pentru toată țara, valabilă vineri și sâmbătă.
Potrivit meteorologilor, în zilele de 1 și 2 iulie 2016, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.
Notă: Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.
sursa:meteoromania.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii