ISU Alba: Numărul celor care nu au obținut autorizația de securitate la incendiu este relativ mare
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba informează, miercuri, că numărul celor care trebuie să deţină autorizaţia de securitate la incendiu şi nu au obţinut acest act administrativ este relativ mare, iar legiuitorul a prevăzut posibilitatea funcţionării pe răspunderea beneficiarilor investiţiei fără acest act administrativ, precum şi obligaţia obţinerii acestuia până la data de 31.12.2016.
Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificări şi completări (art. 30 alin. 1) şi 2) ) precum şi H.G.R. nr.1739 din 6 din 2006, pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, modificată şi completată, statuează care sunt construcţiile sau spaţiile pentru care trebuie să se solicite şi să se obţină autorizaţia de securitate la incendiu.
Întrucât s-a constatat că numărul celor care trebuie să deţină autorizaţia de securitate la incendiu şi nu au obţinut acest act administrativ este relativ mare, legiuitorul, prin Legea nr. 33 / 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006, a prevăzut posibilitatea funcţionării pe răspunderea beneficiarilor investiţiei fără acest act administrativ, precum şi obligaţia obţinerii acestuia până la data de 31.12.2016. Această prevedere nu se aplică în situaţiile în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu.
Adresăm rugămintea tuturor celor care trebuie să deţină autorizaţie de securitate la incendiu pentru construcţiile în care îşi desfăşoară activitatea, de a avea în vedere că termenul nu este foarte mare iar procesul de obţinere nu este doar o simplă formalitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 21 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi