Clement Negruț: În opinia mea, PMP Alba a fost văduvit de un consilier județean. Există o intenție de a merge în instanță
Președintele PMP Alba, Clement Negruț, a declarat, vineri, că organizația pe care o conduce fost ”văduvită de un consilier județean”, precizând că ultima cale este instanța, după ce contestația i-a fost respinsă.
Președintele PMP Alba a declarat că nu este decis dacă va încerca să-și găsească dreptatea în instanță, precizând că se va consulta cu un jurist pentru a vedea dacă merită efortul.
În fapt, deputatul nu înțelege cum, la Poiana Vadului, spre pildă, PMP a primit voturi pentru consilieri locali, pentru primar, însă PMP nu a primit niciun vot pentru Consiliul Județean.
”Din punct de vedere al desfășurării alegerilor, aș avea nemulțumiri, am depus câteva contestații, care, din nefericire, ne-au fost respinse. În opinia mea, PMP Alba a fost văduvit de un consilier județean, am pierdut la o sută și ceva de voturi un consilier județean în condițiile în care în foarte multe secții de vot am constatat, din cele ce mi-au spus candidații mei, că lucrurile nu au fost tocmai în regulă. Noi am depus contestații și vreau să vă sugerez doar una dintre ele, de la Poiana Vadului, unde am avut candidat de consilier, lista de consilieri locali, candidat la primărie și am avut voturi pe cele două buletine, însă la CJ nu am avut niciun vot. Mi se pare mai mult decât neclară această situație”, a afirmat Negruț.
Președintele PMP Alba a spus că organizația județeană nu a atins scorul pe care l-a dorit, însă ”băsiștii” se arată mulțumiți că sunt o voce la nivelul județului, având doi consilieri județeni, 52 de consilieri locali și un primar.
”Chiar dacă n-am atins scorul pe care ni l-am dorit, noi ne-am atins țelul, suntem o voce în Consiliul Județean, avem doi consilieri. Am confirmat că suntem un partid serios, avem 52 de consilieri locali și un primar. Din punct de vedere politic, pe scorul politic obținut la CJ Alba, PMP Alba este a cincea organizație din țară. Ca atare, mă declar mulțumit”, a arătat Negruț.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!”
Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!” În urma rezultatelor din turul 1 al alegerilor prezidențiale, Ioan Gruia Bumbu, candidat al Partidului S.O.S. România pentru Camera Deputaților, poziția 10, afirmă că românii au văzut clar trădarea din toate partidele politice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act