Proteste în Apuseni: Oamenii sunt nemulțumiți de starea deplorabilă a drumurilor
Proteste în Apuseni. Circa 450 de persoane au protestat, miercuri, în centrul localității Beiuș, nemulțumiți de starea dezastruoasă în care de peste 10 ani este menţinut DN 76, Oradea – Deva, în special pe tronsoanele de la Beiuş către limita cu judeţul Hunedoara, scrie Digi24.
Protestul a fost îndreptat împotriva Ministerul Transporturilor, Companiei Naţional de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), considerate de localnici vinovate pentru starea dezastruoasă a drumului.
„De 10 ani nu mai putem vorbi despre acest drum ca fiind un drum european sau nici măcar naţional, şi de aceea am tot încercat de-a lungul acestor ani să sensibilizăm autorităţile. Este deja prea mult! Se poate vorbi chiar de o subminare a economiei zonei deoarece sunt investitori care nu mai vin, firme care au avut 1.000 de angajaţi şi au plecat, care au avut flote auto mari şi nu mai au nici jumătate. Toate au declarat la AJOFM că au făcut disponibilizările şi au plecat din cauza stării proaste a drumului. Nu mai vorbim de potenţialul turistic care este sabotat pentru că şi cei care vin aici rămân cu maşinile pe drum”, a declarat pentru publicația Bihoreanul, Dan Popa, coordonator al protestelor.
Rând pe rând, localnicii nemulţumiţi de starea drumului și-au strigat în microfoane nemulţumirile, timp în care protestatarii scandau „Hoţii, hoţii!” şi „Demisia!”, cu referire la conducerile CNADNR şi a Ministerului Transporturilor. Pe pancarte au fost scrise mesaje precum: „Aţi distrus turismul şi economia zonei!”, „Enclava României E79 Beiuş – Vârfurile”, „DN 76 – Dreptul Nostru!”, „10 ani de promisiuni, 10 ani de minciuni” şi „Bihorul locul IV la colectarea de taxe, ultimul loc la infrastuctură”, „Celor de la Bucureşti nu le pasă de noi”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025 Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza pentru următoarea lună: estimări meteo 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Citește și: Vremea de Crăciun 2024, Revelion și în ianuarie 2025. Prognoza METEO pentru patru săptămâni […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor