FOTO: „Supremia Golf Cup”, o competiţie de excepţie, cu premii valoroase şi participare pe măsură
Sub deviza “jucăm golf suprem de 8 ani”, iubitori ai golfului şi ai sportului în aer liber din ţară şi străinătate au participat la Supremia Golf Cup ediția a VIII-a, eveniment organizat de compania Supremia Grup – liderul pieţei de ingrediente alimentare din România, în incinta Clubului de Golf “Paul Tomiţa” din Pianu de Jos.
La start s-au înscris 41 de jucători, care au avut parte de condiţii ideale pentru desfăşurarea unei întreceri profesioniste şi de succes. Vremea bună, terenul excelent, buna organizare şi compania unor jucători de excepţie au fost principalele ingrediente ale reuşitei. Evenimentul a fost nu doar un turneu de golf, ci şi un bun prilej pentru ca familia Supremia – parteneri şi angajaţi – să se întâlnească într-un cadru plăcut. Supremia Golf Cup reprezintă o marcă înregistrată a companiei Supremia Grup şi se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Golf. Evenimentul se bucură de popularitate ridicată încă din 2009, întrunind oameni de afaceri, reprezentanţi ai unor companii de succes, persoane publice şi alţi iubitori ai acestui sport. Invitaţii au avut parte de un program atractiv, pregătit special de către reprezentanţii companiei Supremia. Nici de această dată nu au lipsit delicatesele pregătite de bucătarii de la Restaurantul Preciosa. “Mulţumim tuturor invitaţilor pentru participarea la «Supremia Golf Cup» şi sperăm să îi avem alături şi la ediţiile urmatoare, cu vreme bună şi dispoziţie pe măsură”, este mesajul reprezentanţilor companiei Supremia.
*Rezultatele unei competiţii prestigioase
Înaintea startului, Bara Levente Hugo, directorul general al companiei Supremia a transmis “bun venit” jucătorilor, felicitându-i apoi la festivitatea de premiere pentru rezultatele obţinute. Participanţii, ajutaţi în competiţie de caddie (copii de mingi) au primit cadouri precum mingi de joc şi mănuşi, tricouri, şepci de protecţie, toate inscripţionate cu sigla societăţii “Supremia”. Laurenţiu Coman, reprezentantul Comisiei Sportive a anunţat echipele de start, jucându-se în sistem stroke play la categoria I (0-12 HCP) şi stableford (HCP jucători), la celelalte categorii, pe distanţele de 6060 metri domni, 5126 metri doamne şi 1581 metri juniori. Dar iată rezultatele: *categoria întâi: 1. Florin Vinersar (Alba Iulia) – 71 de lovituri, 2. Daniel Morar (Alba Iulia) – 73 lovituri, 3. Laurenţiu Coman (Sebeş) – 80 lovituri, departajare HCP (toţi “Paul Tomiţa”);
*categoria a 2-a: 1. Dan Danci (Cluj, Sungarden) – 36 p, 2. Florin Popa (Alba Iulia) – 35 p, 3. Şerban Şchiopu (Sebeş) – 33 p (ambii “Paul Tomiţa”);
*categoria a 3-a: 1. Viorel Băltăreţu (Cluj) – 44 p, 23. Ionuţ Matei (Cluj) – 41 p, 3. Florin Ciosan (Cluj) – 38 p (departajare HCP);
*seniori: 1. Viorel Medrea (Alba Iulia) – 25 p; *juniori; Antonio Pop (Petreşti) – 19 p; *ladies: Livia Muntean (Alba Iulia, toţi “Paul Tomiţa”) – 40 p (departajare HCP);
*probe speciale, Nearest to the pin: Nicolae Căpuşan (Sungarden) – 1,3 metri; Longest drive: Florin Vinersar (Alba Iulia, “Paul Tomiţa”) – 240 metri.
Laureaţii au fost recompensaţi cu trofee frumoase de cristal, diplome şi premii (coşuri cu produse specifice “Supremia”), în cadrul unei ceremonii speciale, urmată de masa festivă, în jurul piscinei de la restaurantul “La Stejari”, din incinta complexului sportiv. “A fost o zi foarte frumoasă în care sportul şi turismul au oferit momente de relaxare, apreciate de cei prezenţi. De precizat că «Supremia Golf Cup» continuă şi anul viitor, conform celor anunţate de proprietarul societăţii”, a menţionat prof. Nicolae Ursu, directorul clubului.
[nggallery id=2242]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii