Important pentru românii cu credite la bănci: Conversia în euro a creditelor în franci elveţieni s-ar putea aplica și retroactiv. Vezi în ce condiții
Potrivit unor oficiali ai Comisiei Europene, conversia în euro a creditelor angajate în franci elvețieni s-ar putea aplica și în cazul celor vechi, în derulare, însă povara cursului de schimb trebuie împărțită echitabil între bănci și clienți. Mai precis la un curs mediu între cel din momentul luării creditului şi cursul din prezent.
Comisarului pentru servicii financiare, Jonathan Hill, este de acord cu conversia creditelor în franci elveţieni (CHF), chiar şi aplicată retroactiv creditelor vechi în prezent în derulare, nu doar celor noi, cum prevede Directiva nr.17 privind creditele ipotecare, însă povara cursului de schimb trebuie împărţită în mod echilibrat între bănci şi clienţi, potrivit bancherul.ro.
Lordul Hill a răspuns, săptămâna trecută, în Parlamentul European, la întrebările privind problema creditelor în CHF şi măsurile adoptate în acest sens de Comisia Europeană.
“Pentru viitor, a explicat el, am acţionat pentru a ne asigura că riscurile asociate creditelor în valută sunt mai bine administrate, prin mai multe măsuri de protecţie a consumatorilor, incluse în Directiva privind creditele ipotecare. Însă aceasta nu rezolvă problema creditelor existente. Aici, colaborăm îndeaproape cu guvernele pentru găsirea celei mai bune soluţii. Fireşte că este nevoie de protecţia consumatorilor. Dar în acelaşi timp trebuie să ne asigurăm că măsurile luate corespund în totalitate cu normele pieţei unice şi că ele nu restricţionează în mod disproporţionat libertatea mişcării capitalurilor sau libertatea companiilor europene de a face afaceri oriunde în cadrul UE. Mai trebuie să luăm în calcul faptul că ar putea fi compromisă şi încrederea investitorilor, prin afectarea stabilităţii legislative”, a spus lordul Hill.
El a dat exemplul Croaţiei, care a adoptat o lege prin care impune conversia în euro a creditelor în franci la cursul din data acordării acestora, eliminând astfel riscul valutar. Băncile au fost obligate să suporte în întregime costul conversiei, estimat la un miliard de euro.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii