Ioan Lazăr (ALDE): Eminențele cenușii din vechiul PNL Alba vor să crească în ochii liderului Mircea Hava
PNL Alba a depus o contestație la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Alba împotriva ALDE Alba, acuzând că membrii acestui partid au desfășurat activități ce țin de campania electorală înainte de începerea acesteia.
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Alba nu a soluționat cererea și a declinat-o în favoarea Biroului Electoral de Circumscripție Municipală Alba Iulia, care a respins-o, fostul lider al ALDE Alba, Ioan Lazăr, considerând că plângerea a fost întocmită de cei din vechiul PNL Alba, doar să crească în ochii liderului lor, Mircea Hava.
”Marele partid PNL Alba a devenit unul de pârâcioși. Acum câteva zile, PNL a făcut o sesizare la BEJ împotriva partidelor concurente din Alba pentru că acestea ar fi început campania înainte de termen. Bineînțeles că pâra lor a fost respinsă, iar cei din Marele PNL s-au făcut de rușine fiind asemuiți cu copiii de grădiniță. Mi-e tare greu să cred că cei din PDL au făcut această plângere. Eu cred că de vină sunt eminențele cenușii din vechiul PNL, care au vrut să crească în ochii șefului lor, Mircea Hava”, a spus Ioan Lazăr.
Omul de afaceri se adresează adevăraților liberali, și în mod deosebit tinerilor liberali, membri și simpatizanți, să se debaraseze de ”asemenea pârâcioși” și să voteze ALDE pe cele trei buletine de vot la alegerile din 5 iunie.
În final, pentru ”pâra” depusă, Ioan Lazăr transmite un mesaj celor din PNL: ”Rușine pârâcioșilor!”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Vicepreședintele PSD Adrian Bara a votat acasă, în Apuseni: Am votat pentru un președinte de bună credință, cu respect pentru moți și pentru Țara Moților
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Vicepreședintele PSD Adrian Bara a votat acasă, în Apuseni: Am votat pentru un președinte de bună credință, cu respect pentru moți și pentru Țara Moților Consilierul județean Adrian Bara, vicepreședinte al PSD Alba, a votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale în satul Cărpiniș, comuna Roșia Montană, locul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918