Rămâi conectat

Sport

FOTO, VIDEO: Onoare maximă pentru antrenorul campioanelor de la Volei Alba Blaj: Sala Polivalentă din “Mica Romă” se va numi “Darko Arena!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj campioana Romaniei 167 Darko Zakoc este antrenorul al cărui nume va fi scris cu litere de aur în cartea sportului judeţean, sârbul fiind tehnicianul ce a reuşit să cucerească două titluri naţionale consecutive cu Volei Alba Blaj.

Iar performanţa extraordinară va fi recompensată cum se cuvine, primarul Gheorghe Rotar anunţând că viitoarea Sală polivalentă din “Mica Romă”, ce va avea 2000 de locuri va purta numele de “Darko Arena”, drept recunoaştere a meritelor incontestabile a unui profesionist desăvârşit care a dus Blajul pe cea mai înaltă culme a voleiul feminin autohton.

Sunt un primar mândru şi fericit. Avem un mare antrenor sper să ne înţelegem şi să continuăm colaborarea”, a precizat Gheorghe Rotar.

Oficialii blăjeni vor demara tratativele cu Darko, în ideea păstrării sale pe banca tehnică şi în sezonul viitor, când ştacheta performanţei va fi ridicată, obiectivul propus fiind depăşirea grupelor Ligii Campionilor, adică intrarea între cele mai bune 12 echipe din Europa!

[nggallery id=2060]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea