Ordinul Coroana de Fier, o piesă obținută în Primul Război Mondial de către generalul Dănilă Papp, exponatul lunii mai la Muzeul Național al Unirii
Ordinul Coroana de Fier, o piesă valoroasă obținută în Primul Război Mondial de către generalul Dănilă Papp, este exponatul lunii mai la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Aceasta a fost prezentată miercuri.
Creat în anul 1815 de împăratul Francisc I al Austriei, acest ordin militar şi civil de merit s-a menţinut până la sfârşitul monarhiei (1918) printre cele mai înalte distincţii oferite în cadrul Imperiului Habsburgic. Coroana de Fier din patrimoniul Muzeului Unirii fost primită de Dănilă Papp ca decoraţie de război, fiind o recunoaştere a calităţilor sale de genist dovedite în Primului Război Mondial. Purtând această decoraţie, Dănilă Papp apare în diferite instantanee surprinse în timpul campaniei militare din Bucovina. De asemenea, în aceeași ipostază apare și pe coperta unei reviste ilustrate din 16 mai 1915, în care erau amintite faptele de vitejie ale celui numit și apărătorul Bucovinei, locotenent-colonelul Dănilă Papp, comandantul unei brigăzi de elită ce îi purta numele, Brigada Papp.
Muzeograful Ioana Rustoiu a declarat, prezentând piesa, că aceasta a fost obținută de generalul Dănilă Papp în timpul Primului Război Mondial.
”Decorația se dădea pentru merite deosebite și pentru curajul dovedit în fața inamicului. Acesta era textul de acordare al ei. Decorația este rară, este bine păstrată și are inscripționat pe ea numele bijutierului”, a spus Ioana Rustoiu.
Ordinul Coroana de Fier – menținut printre distincțiile importante ale Imperiului Habsburgic de la instituirea sa în 1815 de Împăratul Francisc I, până la sfârșitul anului 1918 – se acorda doar în rang de cavaler. Cel mai înalt rang (în prima clasă) se purta prins de lentă, alături de o cruce așezată pe piept, în partea stângă. Clasa a doua se purta în jurul gâtului, iar clasa a 3-a, pe piept.
Decorația este formată dintr-o coroană de fier (lombardă) deasupra căreia era postat vulturul bicefal austriac cu spadă și glob cruciger. Pe pieptul vulturului apare un scut în formă de inimă, colorat în albastru închis, pe care e gravat un F (Francisc I); deasupra vulturului, coroana imperială de aur. Ca decorație de război a fost introdusă la toate clasele, completându-se decorul acesteia cu frunzele de laur, iar pe panglica galbenă cu tiv albastru, cu două spade încrucișate.
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă în fiecare lună un exponat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii