Niciunul din cele nouă spitale din județul Alba nu are autorizație de securitate la incendiu
Niciunul din cele nouă spitale din județul Alba nu are autorizație de securitate la incendiu, însă pacienții nu sunt în pericol, iar unitățile nu pot fi amendate pentru acest lucru, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, lt. col. Florin Zecheru.
Purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Florin Zecheru, a explicat că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1739/2006, autorizația de securitate la incendiu este obligatorie doar pentru construcțiile care suportă modificări sau care sunt finalizate după intrarea în vigoare a acestei prevederi. Zecheru a arătat că toate spitalele din județul Alba au fost construite înainte de anul 2006 și, întrucât legea nu activează retroactiv, nu pot fi sancționate pentru lipsa acestei autorizații.
”Autorizația de securitate la incendiu este un document care se obține după finalizarea lucrărilor unei construcții. Această autorizație este necesară și obligatorie pentru toate construcțiile care s-au finalizat și care au suferit modificări după intrarea în vigoare a HG nr. 1739/2006. În județul Alba sunt nouă spitale, toate construite înainte de anul 2006. Este de precizat, însă, că din cele nouă unități la patru s-au realizat modificări, iar pentru acest lucru s-a emis un aviz, conform legii, înainte de începerea lucrărilor. Chiar dacă nu au autorizații, pacienții și cadrele medicale nu sunt în pericol, iar ISU Alba efectuează periodic controale și instructaje cu personalul din unitățile sanitare”, a spus Zecheru.
Acesta a adăugat că după dezastrul de la clubul bucureștean Colectiv ”s-a observat o mai mare atenție” pentru prevenirea incendiilor.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, ec. Nicoleta Coșarcă, a declarat că documentația în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu, pentru această instituție, va fi depusă pe măsura finalizării lucrărilor de modernizare la diferite secții.
”Autorizația de securitate la incendiu este ultimul act care se obține după terminarea reparațiilor capitale. Am analizat împreună cu ISU dacă există posibilitatea să autorizăm întreg spitalul, însă la momentul de față nu este posibil deoarece avem secții în plin proces de reabilitare. Pe măsura finalizării lucrărilor vor fi depuse documentele necesare în vederea obținerii acestei autorizații. Toate proiectele de reparații capitale au avut, la demararea lucrărilor, avizul pompierilor. Dacă lucrurile merg bine ar trebui să obținem autorizații pentru secțiile de Boli Infecțioase, Oncologie, Unitatea de Primiri Urgențe, Chirurgie, la care s-au efectuat lucrări capitale”, a spus Coșarcă.
Cele nouă spitale, care funcționează în județul Alba, sunt: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, Spitalul Orășenesc Abrud, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orășenesc Câmpeni, Spitalul Municipal Sebeș, Spitalul Orășenesc Cugir, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii
Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii O parte din păgubiții din scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia au protestat din nou marți, 7 mai 2024, de data aceasta în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Citește și: Scandalul imobiliar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale