Ştirea zilei

FOTO | Urs la plimbare pe o stradă din Vurpăr: Animalul, fotografiat pe lângă casele oamenilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Urs la plimbare pe o stradă din Vurpăr: Animalul, fotografiat pe lângă casele oamenilor

Un urs a fost fotografiat în noaptea de marți spre miercuri pe strada Principală din Vurpăr, de către un localnic. Animalul se plimba nestingherit pe drum, chiar în apropierea caselor. 

Aparițiile sălbăticiunilor sunt tot mai dese în ultima vreme. Ieri noaptea un alt urs a fost filmat pe o stradă din Săliștea, iar cu o zi mai devreme la Petrești.

Din fericire, nici una dintre ”vizitele” urșilor nu s-a lăsat cu stricăciuni sau, mai grav, cu victime.

Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul

În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.

Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.

La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.

Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.

Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | „Bujor cu Dor”, afacerea unor tineri din Alba, care a înflorit din dorul unei nepoate pentru bunica ei. Plantație cu peste 1.000 de bujori, crescută în miros de primăvară, muncă și amintiri din copilărie

Mădălina Opriș

Publicat

în

„Bujor cu Dor”, afacerea unor tineri din Alba, care a înflorit din dorul unei nepoate pentru bunica ei. Plantație cu peste 1.000 de bujori, crescută în miros de primăvară, muncă și amintiri din copilărie Într-un colț liniștit la intrarea în Cugir, cunoscut de localnici sub numele de ,,Țara Vântului”, pe un teren moștenit din familie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O tânără din Alba, experiențe memorabile în Japonia! Pasionată de limba și cultura japoneză după o vizită la 13 ani, a revenit după ani, în Tokyo, ca studentă: ,,M-a marcat mai mult decât mă așteptam”

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără din Alba, experiențe memorabile în Japonia! Pasionată de limba și cultura japoneză după o vizită la 13 ani, a revenit după ani, în Tokyo, ca studentă: ,,M-a marcat mai mult decât mă așteptam” Studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la specializarea japoneză-franceză, albaiulianca Romana Sârb a avut parte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Viceprimarul Adina Cristina Toma, copilot în sesiunea de antrenamente de la Super Rally 2026 – Trofeul Alba Iulia: „O experiență unică”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Viceprimarul Adina Cristina Toma, copilot în sesiunea de antrenamente de la Super Rally 2026 – Trofeul Alba Iulia Sâmbătă, 6 iunie 2026, Adina Cristina Toma a participat la sesiunea de antrenamente din cadrul Super Rally 2026 – Trofeul Alba Iulia. În cadrul evenimentului, aceasta a ocupat locul de copilot al lui Alex Filip. „A fost […]

Citește mai mult