FOTO Școala continuă să fie altfel, la Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea” Blaj: Elevii au vizitat Unitatea de Pompieri din oraș și au participat la ”Marșul Cărților”
Conform programului stabilit pentru săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”, la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, ziua de 19 aprilie a debutat cu o vizită la Unitatea de Pompieri din oraș.
Directorul unității de învățământ, Ioan Marcu, cadrele didactice și elevii au fost informați în legătură cu modul de organizare, funcționare și operare în situații de urgență. Inițiativa proiectului pentru această activitate a aparținut domnului profesor Nicolae Roșca și doamnei profesoare Ioana Breazu, în calitate de consilier educativ. Reprezentanții unității au prezentat echipamentul și modul de operare al acestuia, precum și echipajul Smurd, care are un loc special în situații de urgență.
A doua activitate planificată a constat în participarea la „Marșul cărților”, prin care elevii și cadrele didactice au sărbătorit Ziua internațională a biblitotecarului și a cărților. Au fost pregătite panouri cu citate despre cărți în limba română, dar și în rengleză și franceză, desene realizate de elevi, inspirate din subiectul unor opere, fly-ere, care au fost împărțite trecătorilor împreună cu bomboane, pentru a atrage atenția asupra acestui moment.
Împreună cu domnul director Ioan Marcu, doamna bibliotecară Arion Marioara și toate cadrele didactice implicate, elevii s-au îndreptat spre parcul din ”Piața 1848”, unde s-au întâlnit cu reprezentați din toate școlile implicate în această acțiune. Locația nu a fost aleasă întâmplător, fiind o tradiție să se organizeze această manifestare în parcul care are o importanță istorică, a transmis prof. Ioana Breazu. (A.M.)
[nggallery id=1970]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii