FOTO: ”Școala Altfel”, la Aiud. 15 elevi de la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” învață limba franceză prin improvizații teatrale. Stagiu organizat de Primărie
Primăria municipiului Aiud, în parteneriat cu Colegiul Național ”Titu Maiorescu” și Asociația ”Procédé Zèbre” din Franța, organizează, în perioada 18 – 20 aprilie 2016, un stagiu destinat elevilor colegiului aiudean, în cadrul căruia, 15 tineri liceeni pot învăța limba franceză prin improvizații teatrale, muncă în echipă și discuții pe baza unor fragmente de text în limba franceză.
Activitățile din cadrul stagiului, intitulat „Învățarea limbii franceze prin teatru”, au loc la Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” și sunt coordonate de Fabrice Dubusset, directorul artistic al Asociației Procédé Zèbre, Christian Rodier, profesor de limba franceză și de profesoarele Gâlea Gabriela și Stîncel Diana, din partea Colegiului Național ”Titu Maiorescu”.
”Acest stagiu este ocazia perfectă de a stabili cooperarea între profesorii români și artiștii francezi și reprezintă totodată, continuarea cooperării dintre cele două orașe înfrățite, Aiud și Cusset”, transmit reprezentanții primăriei Aiud.
Activitatea este organizată în cadrul programului ”Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”. (A.M.)
[nggallery id=1959]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei
19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci