Rareș Buglea, PNL Alba: Oameni și partide care nu contează
Apropierea campaniei electorale face ca să circule mai repede sângele în venele unora dintre adversarii Partidului Național Liberal, dornici de a se afirma politic. În aceste condiții, unii dintre ei își uită locul de traseiști … politici și se apucă să dea lecții de liberalism.
Un caz ceva mai aparte de „profesor de ocazie” în ale liberalismului îl reprezintă domnul Ladislau Koble, care, într-o conferință de presă susținută la un partiduleț de buzunar, s-a apucat să pună, cităm, „o întrebare grea” parlamentarilor PNL. Nu știm exact câte tone avea respectiva întrebare, încât a fost catalogată drept „grea”, dar ea rămâne o simplă „petradă politică”, având în vedere că vine de la domnul Koble, un personaj care a trecut și pe la UDMR și PNŢ-cd și pe la PNL și pe la PSD. Din păcate pentru dânsul, domnul Koble a ajuns să fie cunoscut deja ca un traseist politic, așa că nu este decent să dea lecții de liberalism unor liberali adevărați.
Poate că tot plimbându-se de la un partid la altul, în mintea domniei sale s-au cam amestecat anumite elemente de ordin doctrinar. De aceea întrebarea „grea”, pusă de domnul Koble, nu este decât un fulg luat de vânt.
Și, gratuit, fără a avea pretenția de vreun onorariu, îi oferim și un sfat: atunci când dorește să afle informații despre activitatea parlamentarilor, poate să acceseze site-urile de internet ale Camerei Deputaților (www.cdep.ro) și Senatului (www.senat.ro).
Ceea ce se pare că nu conștientizează „profesorul de ocazie” în ale liberalismului este faptul că domnia sa și colegii domniei sale din partidulețul de buzunar, mulți dintre ei adevărate slugi ale PSD-ului, au devenit deja penibili prin modul în care se revendică a fi „adevărații liberali”. De fapt, privind agitația domnului Koble, nu putem să nu ne gândim la bancul cu șoricelul și elefantul, în care șoricelul avea pretenția de a fi la dimensiunea și grandoarea elefantului. Da, domnule Koble, adevărul acesta este: din punct de vedere politic, partidulețul din care faceți parte joacă la sub-categoria „șoricel”. Iar când ne vom privi ochi în ochi, dacă doriți, o să vă explic și mai detaliat de ce vă încadrați în sintagma „oameni și partide care nu contează”.
Prof. Rareș Buglea, vicepreședinte PNL Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Aproape 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în comuna Ocoliș: Licitația de peste 7,2 milioane de lei, lansată în SEAP
Aproape 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în comuna Ocoliș: Licitația de peste 7,2 milioane de lei, lansată în SEAP Primăria comunei Ocoliș a lansat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, un proiect prin care două străzi urmează să fie reabilitate. Mai exact, strada Pociovaliște 700 m. și drumul Jgheburoasa 9.100 m. urmează […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale