ANCOM: Abonații pot renunța la contractele pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune, dacă nu sunt de acord cu condițiile impuse de operator
Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), contractele pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune pot fi sistate unilateral de către abonați, fără a plăti despăgubiri, în situația în care un operator intenționează să modifice unilateral termenii contractuali.
”Modificarea contractelor pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, în condițiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe, cât și la inițiativa furnizorului. Potrivit prevederilor legale, dacă un operator intenționează să modifice unilateral contractul încheiat cu un utilizator final, acesta din urmă are dreptul să renunțe la contract, fără a plăti despăgubiri, în termen de 30 de zile de la primirea notificării privind intenția de modificare a contractului, dacă nu este de acord cu modificările propuse”, se menționează în comunicatul ANCOM.
Conform sursei citate, notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă sub formă de scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, în acest din urmă caz notificarea trebuind să fie însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea acesteia.
”Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, în cazul în care notificarea este transmisă pe suport hârtie, aceasta trebuie să fie separată de orice material publicitar. Potrivit aceleiași decizii ANCOM, furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din România sunt obligați să publice pe site-urile proprii informații privind condițiile de modificare a contractului, inclusiv demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a solicita modificarea acestuia. Dacă furnizorul a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorii despre dreptul de a denunța contractul fără penalități prin intermediul notificării, ANCOM poate lua măsuri”, notează Autoritatea.
Cu toate acestea, ANCOM atrage atenția că fiecare utilizator de servicii de telecomunicații trebuie să solicite operatorului o copie a contractului-cadru, care conține prevederile generale aplicabile în relația dintre abonat și furnizorul de servicii, indiferent de oferta concretă pentru care optează utilizatorul, și trebuie să analizeze informațiile înainte de a semna și a intra într-o relație contractuală. Documentul trebuie să fie disponibil și pe pagina de internet a furnizorului și ANCOM pune la dispoziția publicului pe propria pagină de Internet, secțiunea InfoCentru care oferă informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune) și serviciile poștale. Informațiile se referă, în principal, la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 53 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii