AJOFM Alba: Facilități acordate angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială
În vederea creşterii gradului de ocupare Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba doreşte să promoveze o imagine de instituţie aflată într-o permanentă modernizare, pentru a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii. De asemenea, serviciul public de ocupare local se focalizează înspre categoriile de persoane vulnerabile care doresc să se integreze pe piaţa muncii, tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani, tinerii proveniţi din centrele de plasament, persoane eliberate din detenţie, precum şi persoanele cu dizabilităţi.
În acest sens, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR – 500 lei), în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Contractul de solidaritate se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
Încadrarea în muncă se realizează în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale.
Dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserţie menţine raportul de muncă cu tânărul, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei. Suma prevăzută se acordă angajatorului pe perioada menţinerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.
Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială un contract de solidaritate şi cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserţie, se pot încadra la un alt angajator de inserţie cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Conform legii, tânăr cu risc de marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani, care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
- a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
- b) are dizabilităţi;
- c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
- d) are copii în întreţinere;
- e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
- f) este victimă a traficului de persoane.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470 sau e-mail: [email protected]. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului