Veste bună pentru toți fumătorii. Ce proiect de lege a inițiat un deputat
Daniel Fenechiu, deputat neafiliat, a anunțat luni că a inițiat un proiect de lege care permite constituirea de asociații sau cluburi de fumători, care să poată amenaja spații închise în care să fumeze, să bea cafea, ceai sau băuturi răcoritoare, potrivit Agerpres.
„Am inițiat și voi depune la Parlament un proiect de lege de modificare a legii pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun. Am hotărât să abordăm cele două mari probleme ale legii antifumat: faptul că spațiul public închis este foarte prost definit și condițiile impuse de lege sunt foarte restrictive. Una dintre reglementări este să se permită constituirea de asociații sau cluburi de fumători, care să poată amenaja spații pentru fumat, în care să se poată fuma și desfășura activitățile care sunt asociate fumatului, respectiv să bei o cafea, un ceai, o băutură răcoritoare”, a spus Fenechiu într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că propunerea legislativă redefinește spațiul public închis, care ar urma să fie „orice spațiu care este înconjurat de jur-împrejur de pereți”.
Fenechiu a menționat că legea antifumat „este o lege stupidă, o bătaie de joc la adresa oamenilor care gândesc”, „o lege asemănătoare cu legea prohibiției din Statele Unite”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918