Rămâi conectat

Economie

Peste 128.000 de euro pentru infrastructură în comunitatea de romi din Budu (Aiud)

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Municipiul Aiud va beneficia de suma de 128.738 de euro pentru finanţarea proiectului „Ecologizare şi lucrări de infrastructură în comunitatea de romi Budu”, prin Programul de Intervenţii Prioritate, derulat prin FRDS, a declarat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud. Valoarea totală a proiectului de care vor  beneficia direct 318 aiudeni este de 137.698 de euro. Contribuţia financiară a municipiului Aiud reprezintă 6,67% din această sumă şi cuprinde studiul de fezabilitate al investiţiei, avizele şi acordurile aferente, salarii, cheltuieli de comunicare şi elaborare a materialelor informative din cadrul componentei de servicii sociale comunitare, la care se adaugă şi contribuţia în muncă a comunităţii de romi. În această săptămână, se semnează acordul de grant, în baza căruia finanţarea va fi transferată autorităţii locale în 3 tranşe, proiectul urmând să fie finalizat în maximum 12 luni de la semnarea acordului. Pe componenta de mică infrastructură a proiectului vor fi asfaltate străzile Codrului şi Dorului, stradă unde va fi amenajată şi rigola şi se vor construi şi 2 podeţe tubulare. În cadrul componentei sociale, se va desfăşura o campanie de ecologizare a întregii zone Budu şi se vor organiza sesiuni de instruire pe tema protecţiei mediului. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”

Ziarul Unirea

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA”   COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea