Kovesi: În 52% din dosarele DNA nu avem măsuri de supraveghere tehnică, deci nici interceptări, nici înregistrări ambientale
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marți, că în mai mult de jumătate dintre dosare nu s-au folosit măsuri de supraveghere tehnică, deci nici interceptări, nici înregistrări ambientale
„Am avut 357 de rechizitorii care s-au întocmit în DNA în anul 2015. Dintre acestea, în mai mult de jumătate dintre dosare nu s-au folosit măsuri de supraveghere tehnică. În 52% din dosarele DNA nu avem măsuri de supraveghere tehnică, deci nici interceptări, nici înregistrări ambientale. (…) Din cele 357 de dosare trimise în instanță, aproximativ 25% dintre aceste dosare au măsuri care au fost puse în aplicare și cu sprijinul tehnic al SRI”, a spus Kovesi la TVR 1.
Ea a explicat că supravegherea tehnică nu se referă numai la interceptări, ci și la alte tipuri de măsuri, cum ar fi accesul la un sistem informatic, localizarea anumitor posturi telefonice, înregistrări ale unor convorbiri care se poartă prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare sau înregistrări care au loc într-un mediu privat ori într-unul public.
Kovesi a reiterat faptul că paragraful din motivarea deciziei CCR privind interceptările care face referire la dosarele aflate „pe rolul instanțelor de judecată” poate genera interpretări, punctând, însă, că are încredere în judecători, potrivit Agerpres.
„În opinia noastră, ca specialiști, odată ce dosarele au trecut de Cameră preliminară, această excepție nu ar putea fi invocată cu succes. (…) Am toată încrederea în judecătorii din România că sunt suficienți de maturi și au suficientă experiență în aplicarea legii, încât să nu fie probleme atunci când discutăm de interpretarea unei decizii sau de aplicarea unor principii constituționale sau prevăzute în Codul de procedură penală”, a mai spus procurorul șef al DNA. (D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană