Lansarea competiției de articole jurnalistice cu tematica “Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în 2019”
Coaliția România 2019 și europarlamentarul Victor Negrescu au anunțat vineri lansarea competiției de articole jurnalistice cu tematica “Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în 2019” destinat tuturor jurnaliștilor care activează în presa locală și centrală din România. Pe data de 9 mai vor fi anunțați cei trei câștigători ai competiției, ce vor beneficia de o vizită de lucru la Bruxelles.
Organizarea acestei competiții de articole jurnalistice de către Coaliția România 2019 și europarlamentarul Victor Negrescu (co-fondator al grupului de inițiativă) derivă din scopul Coaliției de a aduce în atenția publică importanța politică și diplomatică a preluării Președinției Consiliului UE de către România, în a doua jumătate a anului 2019, și de a reuni toți actorii politici și societali interesați de participarea la procesul de stabilire a agendei necesare îndeplinirii acestei sarcini.
Coaliţia România 2019 – Preşedinţia Română a Consiliului reprezintă un grup de inițiativă format din reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor publice centrale, creat în vederea pregătirii Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a anului 2019. Preocupați de importanța politică deosebită a momentului 2019 în parcursul european al României, membrii coaliției au următoarele obiective: extinderea grupului de inițiativă; stabilirea agendei de lucru pentru perioada 2015-2019; implicarea organizațiilor societății civile în procesul de planificare strategică a Președinției; coordonarea cu instituțiile naționale responsabile: Administrația Prezidențială, Reprezentanța României la Bruxelles, Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul Fondurilor Europene etc.
Victor Negrescu este cel mai tânăr europarlamentar român, ales în Parlamentul European în luna mai 2014. Activează în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European și este membru permanent în Comisia pentru bugete și în Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. Victor Negrescu este coordonatorul naţional al reţelei PES activists România formată din peste 10.000 de persoane interesate de politica europeană şi activitatea stângii europene. Mai deține calitatea de membru supleant în Comisia pentru afaceri juridice, Comisia pentru petiţii, Delegația pentru relațiile cu Canada.
Informații suplimentare despre conținutul articolelor și specificațiile tehnice prevăzute pentru acestea, eligibilitate și criterii de evaluare sunt disponibile pe platforma internet www.Ro2019.eu
Adresa de contact pentru informații suplimentare: [email protected] (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii