Subiecte simulare Bacalaureat 2016 la matematică – proba obligatorie a profilului – pentru clasa a XI-a și a XII-a
Subiecte simulare Bacalaureat 2016 la matematică (proba obligatorie a profilului) pentru clasa a XI-a și a XII-a.
Elevii au susținut, miercuri, proba obligatorie a profilului – la matematică, respectiv istorie.
Luni a avut loc proba la limba și literatura română, iar marți elevii aparținând minorităților naționale au susținut proba la limba maternă.
Joi, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate elevilor în data de 18 martie.
„Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de doi profesori din unitățile de învățământ liceal în care elevii susțin evaluarea (unul dintre profesori fiind cel care predă la clasă)”, arată MENCȘ.
Potrivit sursei citate, subiectele pentru simularea la nivel național a examenului de bacalaureat, diferențiate în funcție de filieră, profil și specializare, sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe http://subiecte.edu.ro, încă din luna noiembrie a anului trecut.
„Notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele școlare vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune”, mai precizează MENCȘ.
Simulare Bac 2016. Calendar:
7 martie 2016 – Simularea probei scrise de Limba şi literatura română
8 martie 2016 – Simularea probei scrise de Limba şi literatura maternă
9 martie 2016 – Simularea probei obligatorie a profilului (matematică/istorie)
10 martie 2016 – Simularea probei la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a)
18 martie 2016 – Afişarea rezultatelor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 8 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918