Rămâi conectat

Curier Județean

Băut și fără permis de conducere, un tractorist din Sibiu a fost sancționat de oamenii legii în județul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, în jurul orelor 17.40, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj l-au depistat pe T.L., de 24 de ani, din comuna Micăsasa, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un tractor, pe DN 14 B, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, poliţiştii au constatat că tractorul aparţine unui cetățean din comuna Micăsasa, care i l-a încredinţat tânărului, cunoscând faptul că acesta nu posedă permis de conducere şi că se afla sub influenţa alcoolului.

Faţă de T.L., poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului şi conducere fără permis, iar faţă de proprietarul tractorului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „încredinţarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 3 din Codul Penal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea